Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul aerian ar putea avea o rată de creștere de 3,6%/an până în 2028

Transportul aerian s-a redus cu 2,1% în 2023, iar cel maritim, cu 0,6%, mai ales din cauza recesiunii economice globale, dar și din cauza riscurilor geopolitice – conflictele din Ucraina și Israel, creșterea inflației și a prețului combustibilului și scăderea cererii consumatorilor – așa cum amintește o analiză a Transport Intelligence (Ti).

Piața transportului aerian de marfă a atins în 2023 o valoare nominală de 84.561 de milioane de euro. Volumele în tone-kilometru au scăzut, începând din prima parte a lui 2022, din cauza scăderii comerțului global și a dezvoltării economice, războiului din Ucraina, creșterii inflației pe piețele majore și costurilor ridicate ale combustibilului, iar situația a continuat până în iulie 2023, după care traficul a crescut față de 2022, dar nu suficient cât pe întregul 2023 să se înregistreze creștere față de anul anterior.

Potrivit Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), traficul a totalizat 24 de miliarde de tone-kilometru în 2023, cu 1,9% mai puțin decât în 2022 și cu 2,2% mai puțin dacă ne gândim doar la traficul internațional. Iar randamentul mărfurilor a scăzut cu 32% față de maximele istorice din 2022, dar a rămas cu 42% mai mare decât nivelurile de dinainte de pandemie.

Veniturile agregate pentru companiile aeriene din Asia-Pacific au scăzut cu 43,3%, până la 21 de miliarde de dolari în 2023, potrivit Asociației Companiilor Aeriene din Asia Pacific (AAPA), din cauza scăderii activității comerciale și a tarifelor mai mici. Dar AAPA a remarcat că randamentul mediu al mărfurilor a rămas peste nivelurile de dinainte de criza sanitară.

După contractarea din 2023, se preconizează că piața de transport aerian de marfă va crește ușor, cu 0,7% în termeni reali, în 2024. Potrivit IATA, creșterea comerțului electronic între Asia și Europa va contribui cel mai mult la dinamismul traficului internațional, care se va reflecta în cererea de transport aerian. În plus, restricționarea transportului maritim din cauza perturbării de la Marea Roșie poate stimula implementarea soluțiilor maritime/aeriene și, astfel, poate crește volumul de mărfuri și veniturile din transportul aerian în 2024.

Până în 2028 se estimează că piața globală de transport de marfă va avea o rată anuală de creștere de 3,6%, până la 226.715 milioane de euro, și cea de transport aerian o creștere similară, de 3,6%/an, într-o economie tot mai fragmentată din cauza tensiunilor aduse de Brexit și de conflictele din Ucraina și din Marea Roșie, care cresc riscurile de instabilitate financiară.

Articole similare

Ad