La început de septembrie a ajuns în România, la Alba Iulia, expoziția interactivă Continental European Roadshow, prin care compania aduce anvelopele sale pentru camioane, autobuze și camionete direct la clienți, și în cadrul căreia au avut loc sesiuni de prezentare tehnică și discuții cu dealerii și cu transportatorii, despre care veți putea citi mai multe în numărul din noiembrie al revistei Tranzit.
Tot cu această ocazie, Continental a amintit că propune, pentru primă echipare, și soluții ADAS, dintre care la evenimentul din România au fost prezentate radare și camere multifuncționale. Radarul de generația a patra, o variantă premium aflată în producția de serie de câțiva ani, ajută în caz de frânare de urgență și nu doar că oprește automat vehiculul dacă sesizează un obstacol în față – așa cum am putut vedea în timpul evenimentului, când un camion astfel echipat frâna înainte de a lovi un balon de aer – sau dacă scade distanța față de un vehicul aflat în față, dar și pornește automat când vehiculul din față pleacă de pe loc.
Radarul de generația a cincea acoperă și partea laterală și astfel protejează participanții vulnerabili la trafic – pietoni, bicicliști sau motocicliști – deoarece avertizează la încălcarea neintenționată a liniei de demarcație dintre benzi.
Camera multifuncțională de generația a cincea are funcții de sine stătătoare, diferite de cele ale radarelor – radarele sunt utile pentru evaluări de la distanță, în timp ce camerele clasifică mult mai bine mașinile, pietonii, bicicliștii, marcajele, propria bandă, banda alăturată, marginea șoselei, deci pe cele mai recente generații de vehicule producătorii combină cele două soluții, astfel încât, existând date de la mai mulți senzori, informația să fie mult mai precisă. În plus, camera vede semne noi de circulație pe unde trec mașinile sau zone marcate ca fiind de construcții, care nu apar pe hartă, și avertizează în legătură cu ele, iar noaptea este folosită pentru a detecta farurile mașinilor din sens opus și stopurile mașinilor care merg în același sens, astfel încât să se comute automat între faza lungă și cea scurtă. Pe cameră rulează o inteligență artificială de bază, o rețea neuronală care acumulează date de-a lungul a sute de mii de kilometri și le etichetează, astfel încât să învețe ce este o mașină, ce este un pieton etc. Și un alt set de date verifică informația învățată.
Deoarece unii transportatori prezenți la eveniment au vrut să știe dacă în caz de coliziune radarul arată data și ora, sau aceste informații trebuie luate din tahograf, tehnicienii Continental au explicat că informațiile care se salvează sunt cele dorite de client, „nu avem voie să salvăm altele. Dar în caz de accident, de expertiză, se pot afla ora și data. Oricum, pentru toate camioanele noi se văd numeroase informații. Și vrem să oferim o cheie digitală, pe telefon, al cărei proprietar să fie managerul de flotă, care să o dea șoferilor sau să o revoce și care să dea acces la toate datele despre camion: cine a condus și cum, ce erori face, care a fost presiunea din pneuri etc. Va fi doar alegerea producătorului vehiculului ce date vrea să monitorizeze și să stocheze și va fi tot mai greu de contrazis ce spune sistemul.“
Continental produce doar senzorii pentru diverse dispozitive, în funcție de cerințele clientului – producătorii mașinii sau de sisteme de frânare – pe care îi plasează pe piață ca produse premium și care nu se adresează direct transportatorilor. Pentru transportatori este însă important să se familiarizeze cu funcționalități specifice ale senzorilor, și tocmai de aceea ei pun întrebări, așa cum s-a întâmplat la eveniment, ca să înțeleagă de ce se întâmplă un anumit eveniment. De exemplu, de ce a frânat camionul într-un context când părea că nu trebuie să frâneze sau de ce nu a frânat când părea că trebuie. Sau ca să afle ce beneficii aduce fiecare funcție și dacă le aduce sau nu economii.