Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) a efectuat în intervalul 1 ianuarie-15 octombrie 2024 nu mai puțin de 392 de controale la sediile operatorilor de transport persoane, în urma cărora au fost aplicate 93 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 440.000 de lei. Majoritatea au fost date pe încălcarea legislației rutiere, dar și 58 de amenzi pentru nerespectarea timpilor de conducere și de odihnă.
În trafic au fost controale puțin peste 4.500 de microbuze, autobuze și autocare, fiind aplicate 1.474 de sancțiuni, în valoare totală de șapte milioane de lei. La fel, cele mai des întâlnite abateri (circa 30%) au fost pe încălcarea prevederilor HG nr. 1317/2023, care a înlocuit HG 69/2012, și respectiv pe nerespectarea Regulamentului 561. De asemenea, au fost depistate și șapte cazuri de efectuarea unei curse fără deținerea licenței de transport. În ceea ce privește controlul stării tehnice, în cadrul controalelor în trafic au fost verificate 174 de vehicule. De precizat că, în 2024, ISCTR nu a retras sau suspendat nicio licență de traseu interjudețean (transportul județean este în sarcina serviciului de control din cadrul consiliilor județene).
Anul acesta au fost verificate și 392 de autogări, unde au fost aplicate 19 sancțiuni, în valoare de 90.000 de lei. Potrivit Șefului Serviciului de Monitorizare și Control din cadrul ISCTR, Dan Voicu, prezent la Gala Tranzit de transport persoane, din 17 octombrie, la autogări au fost găsite numeroase nereguli, foarte multe curse care figurează în programul de transport nefiind în realitate efectuate, însă „bifate“ pozitiv de către cei care țin evidența acestora. Chiar dacă este dificil de identificat care curse se operează și care nu în cadrul unui simplu control, reclamațiile din partea călătorilor sunt destul de numeroase. „Unii operatori de transport au rămas cu multe licențe interjudețene. Știm că volumele de pasageri nu mai sunt cele din urmă cu câțiva ani, însă nici nu se pot păstra curse «la sertar», doar pentru a le ține ocupate. Cei mai mulți pasageri circulă destul de rar, mai ales pe interjudețean, însă se raportează mereu la experiențele anterioare și dacă știu că au călătorit cu o anumită cursă, iar aceasta din urmă încă figurează în program, cel mai probabil o vor alege din nou și riscă să aibă surpriza neefectuării ei. În momentul în care se primește o sesizare se face – conform procedurii – o monitorizare pe traseu, însoțită de control la sediul operatorului, în cadrul căruia se pot verifica inclusiv verificările tahograf – în cazul curselor mai lungi de 50 de km. Dacă se constată că au fost efectuate mai puțin de 90% din totalul curselor pe o lună, atunci acest lucru trebuie sancționat prin retragerea licenței de traseu“, a atras atenția Dan Voicu.