Reprezentantul ISCTR Florin Gagea (în centru în foto) a amintit la Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, care s-a desfășurat la Băile Felix în perioada 24-26 octombrie, că din 2025 controlul activității șoferilor va viza 56 de zile, nu 28, ca acum, deoarece memoria tahografelor și a cardurilor a fost extinsă. Tahograful inteligent de generația a doua G2V2 este și foarte exact, deoarece primește datele din satelit, nu mai e nevoie de înregistrări manuale, de foi de parcurs sau de declarații ale șoferilor, deci neregulile vor fi tot mai ușor de depistat, iar manipularea, tot mai grea – deși există informații că s-au întâlnit deja și astfel de cazuri.
Toate instituțiile de control din UE au fost obligate ca până în vara lui 2024 să se echipeze cu aparate de citire a tahografelor de la distanță, iar în cadrul unei ședințe care ar urma să aibă loc în noiembrie se va vedea ce a achiziționat fiecare stat.
ISCTR are din august antene de citire de la distanță a datelor din tahograf, care văd din mers dacă aparatul de pe un camion este fraudat, deoarece știu viteza mașinii, dacă este introdus cardul ș.a. Iar pe viitor se vor ști și date despre timpii de condus.
Antenele pot primi, așa cum a detaliat Florentina Popteanu (Inelo), 26 de informații și alerte din tahografe, transferul de date în calculatorul inspectorului durează câteva milisecunde și astfel el poate face o preselecție, iar dacă este ceva în neregulă cu o mașină ea va fi sigur oprită pentru control. Se vor urmări în timp real încărcările, descărcările, cât timp a petrecut șoferul pe teritoriul fiecărui stat și dacă a fost plătit potrivit cu salariul de acolo.
ISCTR mai folosește aplicații conectate la internet, înregistrări pe laptop și, din 2025, probabil, camere de filmat asupra agenților și pe mașinile de control. „Deci se merge spre un control electronic, care însă nu vrem să fie exagerat, pentru a nu bloca sistemul și a nu genera probleme în utilizarea noului tahograf, ci vom introduce treptat noi date care să fie citite, astfel încât în final, în câțiva ani, să se ajungă la o piață cât mai corectă.“
Până în 2026 instituțiile de control vor trebui să se echipeze, în afară de aceste antene pentru citire cu rază scurtă, montate pe autovehicule sau pe stativ, și cu unele pe poduri, care fac citire automată, tocmai pentru a primi cât mai multe date.