Este vorba de modele FM de 20 t cu remorcă – o premieră pe piața germană – pe care compania le folosește începând chiar din decembrie pentru transport urban și regional, în rețeaua sa de grupaje. Camioanele electrice se caracterizează prin emisii sonore și poluante reduse și printr-un confort înalt oferit șoferilor, au o putere de până la 490 kW, sunt performante chiar și în condițiile unor încărcături grele și au autonomie de până la 300 km, iar încărcarea se poate face în 9,5 ore (curent alternativ) sau în 2,5 ore (curent continuu).
Prin această achiziție, DB Schenker își consolidează parteneriatul cu Volvo Trucks și își subliniază încă o dată angajamentul de a oferi servicii de transport cu emisii reduse în întreaga Germanie și de a demonstra că folosirea acestor soluții este deja posibilă la scară mai mare.
Compania investește și în alte soluții inovatoare cu emisii scăzute, pentru transport terestru, aerian și maritim, deoarece și cererea clienților este în creștere și ei au nevoie să fie susținuți în atingerea obiectivelor legate de sustenabilitate.
Sursă foto: DB Schenker