Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

După 1 ianuarie, controlul din frontieră se mută în puncte dinamice, aflate pe principalele coridoare de tranzit

În contextul aderării României la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie 2025, operatorii de transport din țară își fac calcule cu privire la reducerea timpilor de așteptare în frontierele cu Ungaria și Bulgaria și speră că, pe lângă eliminarea controlului documentelor, CNAIR să renunțe la cântărire (așa cum prevede regulamentul european 1100/2008), iar ANV să mute controlul din punctele de frontieră respective, astfel încât trecerea să fie cât mai rapidă și să nu se mai formeze cozi. În același timp, transportatorii din statele din apropiere (în special din Polonia) văd și ei intrarea țării noastre în Schengen ca pe o oportunitate și, cel mai probabil, vor tranzita mai mult România dacă accesul va deveni facil. Nu este exclus nici ca aceștia să devină concurenți redutabili pentru cărăușii români, ofertând pentru aceeași marfă ca și ai noștri.

Cert este că situația se va anima după 1 ianuarie 2025. Despre cum se pregătește ISCTR să gestioneze controlul pe teritoriul României – acum, că „greul” pică pe umerii săi – am discutat cu Mihăiță Văcărencu, directorul Direcției Monitorizare și Reglementări în cadrul ISCTR, și cu Mihai Manea, șef birou Control în cadrul ISCTR.

Articole similare

Ad