Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Exploatarea muncitorilor români în Budapesta

Lucrători din România au fost exploatați la o fabrică de prelucrare a deșeurilor din Budapesta. Aceștia primeau salarii mici sau nu primeau deloc și trăiau în condiții inumane. Aceste încălcări au fost detectate în timpul inspecțiilor, inclusiv la o inspecție comună sprijinită de ELA între inspectoratele de muncă din Ungaria și România, desfășurată la Budapesta în decembrie 2023. Eurojust, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în domeniul Justiției Penale, a acordat asistență pentru înființarea unei echipe comune de anchetă (ECI), având în vedere amploarea transfrontalieră a cazului. Aceasta a sprijinit organele de aplicare a legii din România și Ungaria să efectueze percheziții și să aresteze mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat în noiembrie 2024.

Un grup infracțional organizat este suspectat că a traficat ființe umane în scopul exploatării prin muncă timp de peste 10 ani. Muncitorilor români li se promiteau salarii bune, precum și locuințe. În schimb, aceștia erau nevoiți să lucreze de obicei 12, 18 sau chiar 24 de ore pe zi într-o fabrică de prelucrare a deșeurilor din Budapesta, nu primeau niciun echipament de protecție, erau nevoiți să lucreze la temperaturi foarte scăzute în timpul iernii și nu puteau nici măcar să se așeze în mod corespunzător în timpul pauzelor. Lucrătorii au fost recrutați în principal din sistemul de plasament din România.

Lucrătorii fie au primit doar o parte din salariile promise, fie acestea le-au fost luate cu totul, deoarece autorii au susținut că le-au folosit pentru a acoperi cazarea și hrana lucrătorilor. Aceștia locuiau în locuințe abandonate, murdare și neîncălzite. Muncitorii erau speriați de angajatorii care purtau cuțite și arme de foc.

„La cererea autorității de poliție maghiare, am organizat o inspecție la uzina de prelucrare a deșeurilor la 14 decembrie anul trecut. La inițiativa noastră – cu sprijinul ELA – a participat la acțiune și un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din România, care a contribuit activ la reușita acțiunii, întrucât majoritatea angajaților erau cetățeni români.

Scopul nostru principal a fost să obținem informații, să identificăm victimele, recrutorii și potențialii făptași – evident, pe lângă dezvăluirea neregularităților directe și imediate în materie de muncă și securitate. Interviurile cu lucrătorii au fost realizate într-un mod empatic de către colegii noștri. Aceștia fuseseră instruiți anterior de ELA și CEPOL cu privire la exploatarea prin muncă”, a declarat Robert Sabacz, șeful Departamentului de supraveghere a ocupării forței de muncă și a siguranței ocupaționale din cadrul Biroului Guvernului din Budapesta.

Amenzile legate de legislația muncii au fost aplicate în urma inspecției muncii din 14 decembrie 2023. O nouă inspecție la fața locului a fost efectuată pe 12 noiembrie anul avesta. Investigațiile continuă și se preconizează că vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2025.

Autoritatea Europeană a Muncii sprijină cooperarea între statele membre ale UE în domeniul aplicării legislației privind mobilitatea forței de muncă. În acest caz, a organizat o reuniune pregătitoare în prezența inspectorilor de muncă maghiari și români, a oferit sprijin operațional și logistic pentru detașarea inspectorului român. În plus, ofițerul național de legătură al ELA și responsabilul de caz au fost prezenți la fața locului. Eurojust este Agenția UE pentru cooperare în domeniul justiției penale, care, la cererea autorităților naționale, permite și sprijină colaborarea în cadrul investigațiilor transfrontaliere la nivel judiciar pentru combaterea criminalității organizate și a terorismului.

Articole similare

Ad