
Rețeaua rutieră germană pentru vehicule lungi (LHV) s-a extins pe 31 ianuarie cu circa 450 de rute noi, mai ales legături cu autostrăzi, centre logistice și terminale din rețeaua rutieră subiacentă, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN.
Reamintim că, după teste care au durat cinci ani, Germania a permis, începând cu 1 ianuarie 2017, ca LHV-urile sau EcoCombi să circule pe unele drumuri, în condiții stabilite de o legislație specifică lor. De atunci rețeaua care le permite accesul a tot fost extinsă și acum include circa 13.000 km, adică aproape toate autostrăzile din Germania până la punctele de trecere a frontierei cu Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Austria, Republica Cehă și Danemarca, precum și circa 420 km de drumuri de acces la terminale și centre logistice răspândite în întreaga țară.
Deocamdată însă greutatea maximă admisă este tot de 40 t (sau 44 t pentru intermodal), în ciuda încercărilor de a permite valori mai mari sau transportul ADR folosind combinații lungi. De altfel, cerințele tehnice, termenii și condițiile generale de utilizare a acestora nu s-au modificat deloc.
Pentru a conduce un LHV străin în Germania, el trebuie să aibă certificat de inspecție separat, iar în ceea ce privește inspecția este important de știut că Germania are cerințe mai stricte decât alte țări legate de anumite aspecte (inclusiv raza de viraj) și impune echiparea cu asistent de deviere și cu lumini de poziție laterale intermitente.
Deocamdată nu este însă disponibilă o hartă digitală actualizată a rețelei care să includă cele 450 de drumuri noi, cea mai recentă versiune fiind din iunie 2024: Lang-Lkw Positivnetz (überw. auf Bundesfernstraßen).
Sursă foto: TLN