
Desfășurată pentru a doua oară la Oradea, Gala Tranzit a operatorilor de logistică a adunat aproape 500 de participanți din sectorul logisticii, expedițiilor, transporturilor, retail și producție atât din România, cât și din țările vecine. În ciuda distanței de sute de kilometri și a pregătirilor pe care toți retailerii le fac cu o săptămână înaintea Paștilor, am fost recunoscători că atât de multe companii au răspuns invitației noastre de a sărbători lumea expedițiilor și a logisticii, industrii în priză permanent și care resimt din plin toate schimbările din societate, fie că ne referim la cele sociale, economice sau politice. Subiectele extrem de actuale, dezbătute pragmatic – RO eTransport, inovațiile și noutățile din transportul intermodal, e-commerce, vamă și cargo aerian, soluții de personal, costuri versus tarife de transport sau abordarea reglementărilor de sustenabilitate în condițiile mesajelor incoerente ale politicienilor la nivel mondial – au atras atenția participanților care s-au implicat activ în discuții și găsirea de soluții. A doua zi a strâns profesioniștii din temperatură controlată pentru a discuta modul în care schimbarea obiceiurilor de consum influențează permanent modelele de supply-chain pentru produsele alimentare, care oferă de câțiva ani poate cele mai tentante oportunități de business. De altfel, trei din cei patru operatori de logistică premiați la Oradea activează în domeniul depozitării la temperatură controlată, și pe partea de transport, segmentul de refrigerare/congelare fiind în topul segmentelor care aduc creșteri de activitate și de venituri financiare. Iar locația, Oradea, nu a fost aleasă întâmplător, potrivit reprezentanților ANSVSA în această regiune activând nu mai puțin de 2.300 de unități de transport cu temperatură controlată.




Dezbaterile intense au fost completate de un networking intens, la standurile interioare și exterioare ale partenerilor noștri, cărora le mulțumim, de asemenea, pentru susținerea evenimentului.
Un articol complet cu privire la câștigătorii premiilor de eficiență Tranzit, cât și despre subiectele dezbătute în cadrul conferinţei puteţi citi în ediţia de aprilie a revistei Tranzit.

Mai multe fotografii de la eveniment puteţi vedea pe pagina evenimentului: