Procuparea pentru sustenabilitate nu este filantropie, ci o obligație legală. Uniunea Europeană face presiuni pentru reducerea amprentei de carbon, iar companiile trebuie să își autoevalueze procesele interne, pentru a vedea cât de prietenoase sunt cu mediu. Raportarea de sustenabilitate (ESG) este obligatorie din acest an pentru toate societățile care au peste 50 de angajați, iar procedura în sine este greoaie și necesită multe resurse doar pentru simpla documentare a activității. Pe de altă parte, în lupta pentru decarbonizare, UE vine și cu un oarecare sprijin, statele membre având posibilitatea susținerii achiziției de vehicule cu zero emisii prin compensarea diferenței de tehnologie. România a pregătit (cu o întârziere de doi ani față de alte țări occidentale) o schemă de ajutor de stat pentru achiziția de vehicule electrice de transport marfă, însă aprobarea ei întârzie din motive de formă, nu de fond. Partea bună este că avem timp să ne inspirăm din practica celor mai avansați în acordarea de subvenții pentru camioane electrice, iar polonezii au adoptat un normativ cu multe probleme practice pentru beneficiari.
Despre toate acestea am discutat în cadrul panelului de sustenabilitate, la Gala Tranzit Logistică, alături de Ana Maria Iordache, Avocat Partener PricewaterhauseCoopers România, Florin Stan, Transport & Fleet Manager PepsiCo, și Artur Kalisiak, reprezentantul Asociației de Transport și Logistică din Polonia (TLP).