Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un şofer bun face diferenţa dintre profit sau pierdere

De câţiva ani, Gheorghe Vlase se antrenează mai aprig ca un sportiv de performanţă pentru a bate recordul de consum pe toate drumurile din România. Ultimul record, 25,9 l la 100 km după un rulaj de 100.000 km, a fost înregistrat după un test de anduranţă cu Ford Trucks F-Max. Ambasador în proiectul de testare extensivă a eficienţei F-Max în România şi managerul propriei firme de transport, Gheorghe Vlase vorbeşte într-un interviu pe care îl puteţi urmări pe canalul nostru de youtube, Trafic Media, despre cum arată şoferul ideal, care se străduiește să exploateze la maximum toate beneficiile pe care le oferă un camion modern.

Nu este niciun dubiu asupra faptului că piața de transport este sub presiunea costurilor tot mai mari. Gheorghe Vlase acuză însă lipsa de solidaritate a breaslei, principalii beneficiari fiind casele de expediții, care pun presiune pe preț și le forțează mâna cărăușilor. „Din păcate, nu s-a născut încă acea figură centrală care să îi unească pe toți transportatorii. Lăcomia caselor de expediții, lipsa de profesionalism a dispecerilor acestora, dar și proasta exploatare a camioanelor și ineficiența șoferilor, toate contribuie la îngreunarea business-ului de transport.”

Dispecerul, în special, joacă un rol foarte important, pentru că trebuie să știe cum să distribuie cursele, să cunoască cele mai bune trasee, dar să știe și care sunt nevoile șoferilor. Nu întotdeauna traseul cel mai scurt este cel mai potrivit: este o diferență între a traversa munții, pe drumuri cu o periculozitate crescută, și a veni pe rute puțin mai ocolitoare, dar cu trafic în regim de autostradă, unde se poate obține și un consum mai bun de combustibil, iar șoferul este mai relaxat. „În acest moment, dispecerii caselor de expediții trebuie să fie foarte bine pregătiți, să îi îndrume pe șoferi și să le dea tot timpul informații corecte, unde să descarce etc., pentru a-i ajuta ca întreg parcusul cursei să fie fără probleme. Detaliile contează întotdeauna. Dacă dintr-o eroare de comunicare sau din cauza unei indicații prost date șoferul ia o amendă, cursa în sine devine ineficientă pentru operatorul de transport.

Nu în ultimul rând, șoferul trebuie să fie pregătit pentru ceea ce face atât fizic, cât și mental. Și spun asta pentru că este important ceea ce mănânci, dar și cum te odihnești. Altfel, nu se pot obține rezultate deosebite.”

Opririle trebuie, de asemenea, bine planificate, apreciază Gheorghe Vlase, care este de părere că se găsesc și în România suficiente parcări la standarde occidentale, doar că întotdeauna este important modul în care sunt folosite de către utilizatori. „Atunci când te duci într-un restaurant sau o toaletă trebuie să păstrezi curățenia. Din păcate, nouă încă ne lipsește într-o oarecare măsură această deprindere: dacă găsești curat să lași curat, iar dacă găsești murdar să încerci să lași totuși curat.”

Tipul de încărcătură și modul de arimare al acesteia joacă un rol important în performanțele de conducere. Iar în cazul uleiului – marfa transportată de Vlase Internațional – provocarea este cu atât mai mare. De aici și numărul mic de frânări, pentru a evita balansul în semiremorcă. Dar acest stil de condus nu înseamnă neapărat și o viteză redusă, ci pur și simplu adaptată condițiilor de trafic. De multe ori, șoferii invocă necesitatea ajungerii la descărcare de viteză excesivă ori de manevrele mai riscante, depășiri de coloane sau altele. Gheorghe Vlase îi sfătuiește pe colegii săi de breaslă să încerce să își ia întotdeauna o marjă de timp suficientă, care să permită evitarea situațiilor neprevăzute sau a blocajelor rutiere, atât de obișnuite pe drumurile noastre. Iar în cazul în care întârzierea nu poate fi evitată din motive obiective trebuie sunat cât mai repede dispecerul, pentru a reprograma livrarea și, chiar dacă aceasta va fi abia a doua zi.”

Alegerea camionului este un alt element-cheie în eficientizarea transportului, pentru că trebuie ales întotdeauna cel mai potrivit model și cu cea mai bună configurație pentru specificul fiecărei operațiuni. Spre exemplu, camioanele pentru transport internațional nu vor fi niciodată eficiente în construcții, explică Gheorghe Vlase.

O altă mare problemă a pieței este salarizarea șoferilor. „Componența salariului conducătorilor auto este greșită. Foarte mulți au pe cartea de muncă salariul minim pe economie, diferența fiind acoperită din diurnă. Fără discuții, diurna este binevenită, doar că nu reprezintă o garanție pentru pensie. Cunosc multe persoane, ajunse la finalul perioadei de cotizare, care descoperă că se califică la o pensie foarte mică, din care nu își pot asigura traiul zilnic. Cel mai corect ar fi ca, pe lângă diurnă, salariul net pentru șoferi să fie de minimum 5.000 de lei.”

Articole similare

Ad