Într-un context economic fragil, în care Germania continuă să se confrunte cu o recesiune prelungită, un fenomen aparent contradictoriu atrage atenția analiștilor și jucătorilor din logistică: prețurile spot pentru transportul rutier ating noi maxime istorice, depășind chiar și nivelurile din 2022. Această evoluție, susţin experţii Transporeon, contrazice logica tradițională a pieței, potrivit căreia o cerere slabă ar trebui să antreneze o scădere a tarifelor. Realitatea, însă, este mult mai complexă.
Cererea scade, dar prețurile cresc: ce se întâmplă?
La prima vedere, nu există motive clare pentru această creștere. Indicatorii de încredere în afaceri și activitate economică sunt aproape de minime istorice, în timp ce exporturile și consumul intern sunt în recul. Cu toate acestea, principala explicație a scumpirii transportului spot nu ține de cerere, ci de ofertă: capacitatea disponibilă de transport a scăzut dramatic, în special în Europa de Vest. Iar acest lucru s-a simţit mai ales în săptămânile premergătoare sărbătorilor pascale.
Un factor esențial este creșterea alarmantă a refuzurilor contractuale – situații în care transportatorii nu mai pot (sau nu mai doresc) să onoreze cursele agreate prin contract, din cauza prețurilor prea mici raportate la costuri. Într-o piață unde inflația, costurile cu combustibilul și lipsa de șoferi persistă, multe companii de transport nu își mai permit să opereze la prețuri contractuale sub nivelul de sustenabilitate a afacerii.
Strategii riscante și un cerc vicios
De partea cealaltă, expeditorii și marile companii de producție, sub presiunea reducerii costurilor, au alocat volume mai mari către furnizori care oferă prețuri mai mici, dar și mai puțină siguranță. Acest joc periculos de echilibristică financiară duce inevitabil la un lanț de refuzuri, în special în perioadele de vârf de sezon sau în apropierea sărbătorilor.
Atunci când transportul contractat nu mai funcționează, singura soluție rămâne piața spot – scumpă, volatilă și limitată ca disponibilitate. Astfel, cererea urgentă „umflă” artificial prețurile, în lipsa unei capacități adecvate. Transportatorii, la rândul lor, migrează deliberat spre piața spot pentru a-și conserva marjele, ignorând cursele contractate care nu mai acoperă nici costurile de bază.
Rezultatul: un ciclu de criză autoalimentat
Această dinamică creează un cerc vicios, în care lipsa de capacitate amplifică refuzurile, iar acestea împing cererea pe segmentul spot, ceea ce duce la creșterea tarifelor. Totul se întâmplă într-un climat fragil, unde operatorii de transport reduc din flote, disponibilizează șoferi și își restructurează operațiunile pentru a supraviețui.
În mod paradoxal, chiar și o mică redresare a cererii poate duce la o criză acută de capacitate – nu pentru că cererea e prea mare, ci pentru că oferta este deja la limită, iar flexibilitatea sistemului este redusă.
Acest „paradox german” ar putea deveni, de fapt, un simptom recurent în mai multe economii vest-europene, inclusiv în Franța, unde presiunile asupra transportatorilor sunt similare. În lipsa unor reforme structurale sau a unor ajustări contractuale, piața spot riscă să devină o supapă scumpă, dar inevitabilă, în tot mai multe lanțuri logistice europene.
