Odata cu lansarea noului model Ford produs in Romania, care se preconizeaza ca va avea loc anul viitor, Ford Romania va fi integrat in reteaua logistica internationala, ceea ce va mari considerabil volumul de activitate din tara noastra. In productia de vehicule, costurile cu forta de munca si cele cu logistica sunt similare. Astfel ca, daca se aloca mult timp si resurse pentru optimizarea costurilor cu forta de munca, si optimizarea costurilor logistice este la fel de importanta. Cel putin aceasta este convingerea managementului Ford.
Ca urmare, sa fii furnizor pentru producatorul de origine americana nu este usor, din moment ce aprovizionarile sunt sincronizate cu productia si se merge pe principiul „piesa corecta in locatia corecta, la momentul potrivit“. Toate acestea au fost explicate de John Anderson, MP&L material planning and logistics manager Ford Romania, in cadrul conferintei organizate de revista Tranzit la Timisoara.
Aprovizionarea cu materiale in fabricile Ford este sincronizata cu procesul de productie, rezultand un flux continuu. Pentru asta este nevoie de realizarea unui program de transport fix sau secvential utilizand conceptele productiei Lean, dar si de un nivel inalt de flexibilitate. Productia Lean elimina pierderile si reduce stocurile, iar prin manipularea unor niveluri reduse de stoc, Ford se poate adapta mult mai usor si mai repede cererii clientilor. In acest sens, in cadrul companiei sunt realizate programe care aduc stabilitate procesului de fabricatie, ceea ce permite ca 98% din produsele Ford sa fie realizate in functie de comanda clientului.
Tranzit: Care sunt riscurile aplicarii unui sistem logistic neadecvat activitatii derulate de Ford? Ce principii trebuie aplicate pentru a avea o logistica eficienta in sectorul automotive?
John Anderson: Pentru companie, un sistem logistic ineficient ar duce la un mare numar de probleme. Poate crea costuri mari cauzate de stocurile supradimensionate, prea multi angajati de administrat, controlul asupra proceselor ar fi mai complex. In plus, ar rezulta multe situatii riscante: se livreaza materiale care nu sunt necesare, se fac mai multe transporturi decat ar fi nevoie, manipulare dubla si, in cele mai grave situatii, atunci cand clientul nu primeste produsul cerut, trebuie intrerupte livrarile. De asemenea, un sistem logistic gresit ar putea duce la intreruperi in procesul de productie, intreruperi cauzate de aprovizionarea liniilor de productie cu etichetele, piesele sau ambalajele gresite etc. Si problemele de calitate ar fi semnificative: zgarieturi, produse afectate de coroziune etc.
Care este strategia Ford in ceea ce priveste structurarea retelei logistice?
Toata reteaua Ford este administrata in functie de originea produselor. Cursele sunt alocate astfel incat sa se obtina camioane incarcate la capacitate, iar reteaua este optimizata in asa fel incat sa dea rezultate bune pentru toata compania. Nu se construiesc retele individuale pentru procese individuale.
Reteaua logistica Ford este configurata in asa fel incat furnizorii sa isi livreze produsele catre un hub de unde sunt transportate mai departe catre fabrici. Acest model pare a fi cel mai bun pentru optimizarea costurilor logistice totale, deoarece se obtin sinergii la toate nivelurile, reteaua de centre de distributie este optimizata, iar procesele sunt monitorizate de la un capat la altul. Reteaua este incontinuu imbunatatita pe baza informatiilor de la furnizori si de la locatiile de productie. Aceasta planificare a retelei, combinata cu necesarul de materiale identificat, se concretizeaza in planul de colectare pentru ziua urmatoare.
Ce sisteme de monitorizare se folosesc in cadrul logisticii Ford? Cum ajuta acestea si la planificarea proceselor?
Pentru o monitorizare mai buna, ca si in cazul productiei, pentru partea de logistica s-a implementat un sistem de control vizual al proceselor din depozit.
In zona de descarcare exista un asa numit „dock board“, cu ajutorul caruia poate fi urmarita performanta activitatii. Se poate vedea la care dintre porti a ajuns camionul planificat si care porti inca il asteapta.
Astfel, operatiunile de descarcare pot fi proportionate, operatorii pot observa clar ce se intampla si pot lua cele mai bune hotarari care sa rezolve problemele, in cazul in care acestea apar. Apoi, se poate vedea daca portile sunt folosite in mod eficient, astfel incat sa nu fie perioade incarcate urmate de intervale de pauza.
De asemenea, exista o detaliere pentru fiecare produs, informatii despre cursa (directa sau consolidata), despre pachet (numar de produse, dimensiuni), locatia de depozitare, destinatia in productie.
Care este importanta logisticii pentru procesul de productie de vehicule?
Trebuie sa oferim fiabilitate si mentenanta ridicata, sistemele de productie, procesele si echipamentele trebuie sa functioneze fara nicio problema si, de asemenea, foarte important este sa mentinem un flux continuu de materiale pentru procesul de productie. Ca urmare, sistemul logistic este centrul de greutate in ceea ce priveste procesul de productie. Pentru noi, logistica este o parte integrata a productiei. Succesul este cuantificat destul de simplu, tot ce trebuie sa facem este sa avem piesa corecta in locatia corecta, in orice moment. Asta incercam sa facem zi de zi. Bineinteles ca pentru a reusi e nevoie de disciplina, dedicatie, planificare si multa munca.
Pentru a obtine un flux continuu de materiale, se fac livrari mai mici si mai frecvente si, in afara de reducerea stocurilor, un alt avantaj major este faptul ca problemele legate de calitate pot fi detectate mult mai repede.
De asemenea, pentru a obtine un flux continuu de materiale si in preajma liniilor de productie, acestea nu sunt niciodata aprovizionate cu stivuitoare. Toate piesele sunt aduse cu carucioare si astfel se pot face livrari in mai multe locatii. Daca s-ar folosi stivuitoare, la final ar exista volume mai mari, livrari intr-o singura locatie si eficienta scazuta. Prin aceasta strategie, operatorului ii parvin numai materialele de care are nevoie pentru operatiunile sale.
Prin aplicarea acestui sistem, operatorului de la linia de productie i se pun la dispozitie materialele necesare in mod optim, astfel incat sa poata prelua piesa, sa o monteze pe vehicul si sa treaca repede la urmatoarea operatiune.
Asadar, procesele logistice au loc in acelasi timp cu ciclul de productie, nu rezulta inventar in exces, iar personalul si echipamentele sunt folosite optim.
Cum sunt selectionati furnizorii de servicii? Care sunt cerintele in materie de timpi de livrare, acuratetea livrarilor, tarife?
In cadrul Ford, selectia furnizorilor de servicii se face in mai multe etape. In prima faza se realizeaza o preselectie in functie de mai multe criterii (experienta, dimensiune etc.), urmeaza analize in functie de aptitudini, de calitatea serviciilor, de costurile implicate, dar si de abilitatea de a sprijini sistemul Ford. Din cand in cand, lista de furnizori este revizuita in functie de indicatorii de performanta obtinuti, de calitatea serviciilor, dar si de competitivitatea tarifelor.
Furnizorul de servicii de transport are cateva obiective de baza: timpii de sosire, gradul de utilizare a vehiculelor, respectarea comenzii etc.
Aceste obiective nu sunt chiar atat de simplu de atins, deoarece livrarile sunt cronometrate si regulate: camionul trebuie sa ajunga la poarta in maximum 15 minute de la ora stabilita. Pentru descarcare se aloca un interval fix, de 60 de minute.
Fiecarui camion i se repartizeaza o poarta de descarcare inainte sa ajunga la destinatie, astfel ca nu se pierde timp pentru gasirea unui loc disponibil in timp ce vehiculul asteapta sa fie descarcat. Si soferul are un rol major in aceasta ecuatie. In afara faptului ca trebuie sa ajunga la locul de descarcare in intervalul de timp agreat, el mai are si alte obligatii: daca incarcarea nu se face la timp, trebuie sa transmita acest lucru, dar si motivul pentru care s-a intamplat – fie a intarziat, fie produsele nu erau pregatite pentru livrare. De asemenea, soferul trebuie sa verifice ce are de incarcat, astfel incat sa poata identifica din timp daca lipseste ceva din lista pe care o are de incarcat. Daca lipseste ceva, trebuie sa anunte acest lucru, iar problema poate fi rezolvata pe loc. Daca nu s-ar proceda asa, lipsa produsului ar fi observata abia cand ar ajunge camionul la destinatie.
Ce puteti transmite furnizorilor de servicii interesati de o colaborare cu Ford?
O greseala comuna pe care am observat-o in relatia cu posibilii furnizori este faptul ca multi operatori de transport si logistica din Romania vin la Ford si incearca sa lucreze cu Ford de pe pozitia «spuneti-ne ce doriti, pentru ca noi putem oferi orice aveti nevoie». Eu ma astept ca oricine vrea sa intre intr-o relatie de afaceri cu noi sa vina cu un plan de afaceri, cu targeturi reale in functie de capacitati si capabilitati. Trebuie sa le stim avantajele competitionale, sa stim ce-i diferentiaza de competitori, sa fie flexibili, astfel incat sa poata reactio-na la anumite situatii, sa aiba sinergii cu business-ul actual. Mergand pe principiul ca nimeni nu e perfect, e bine ca operatorii de transport si logistica sa admita care nu sunt punctele lor forte, dar sa aiba si un plan de a rezolva acest neajuns.