
Decizia de a investi această sumă impresionantă vine în contextul în care se estimează că pe termen lung vor crește vânzările de soluții pe bază de inteligență artificială (AI)pentru conducere asistată și automatizată – software, tehnologie cu privire la senzori, computere de înaltă performanță și componente de rețea – depășind 10 miliarde de euro până în 2035, o sumă dublă față de cea din prezent
Bosch este unul dintre liderii globali în aplicarea și dezvoltarea inteligenței artificiale și unul dintre primii utilizatori ai AI, pe care a combinat-o cu cunoștințe aprofundate din industrie, pentru a obține avantaje competitive clare. În plus, în ultimii cinci ani compania a depus peste 1.500 de cereri de brevete pentru invenții în domeniul AI, fiind unul dintre principalii solicitanți din Europa.
AI constituie un impuls pentru inovație și un motor de creștere pentru produsele și serviciile Bosch și datorită ei conducerea automatizată este mai sigură, calitatea în producție poate fi verificată mai fiabil și viața de zi cu zi a consumatorilor la locul de muncă, în timpul liber și acasă este simplificată. „Descoperirile din domeniul AI permit accesarea unor capitole complet noi în tehnologie, accelerarea dezvoltării inovațiilor și transpunerea acestora în afaceri”, a declarat Stefan Hartung, președintele consiliului de administrație Bosch.


Compania intenționează să utilizeze avantajele inteligenței artificiale în domeniul conducerii asistate și automatizate, a cărui dinamică nu și-a atins încă apogeul, dar care pe termen lung va fi de succes. Datorită acestor soluții, de exemplu, poate fi vizualizat mediul din jurul autovehiculului și poate fi planificat traseul. În plus, vehiculul gândește în perspectivă, anticipează comportamentul celorlalți participanți la trafic și calculează pașii următori pentru a ajunge la destinație în siguranță. Pe lângă faptul că oferă mai multă siguranță la bord, AI ajută și la scurtarea semnificativă a timpilor de dezvoltare pentru produsele noi. De exemplu, Bosch dispune de o bază de date unică asigurată de senzorii care echipează vehiculele pentru a alimenta o soluție de AI generativă și astfel poate antrena sistemele mult mai rapid și mai eficient, ceea ce are potențialul de a deschide calea pentru asistenți la conducere și funcții de conducere automatizată și mai fiabile în viitor.
În domeniul producției, Bosch se concentrează deja pe următorul nivel al inteligenței artificiale: agentic AI, capabilă să ia propriile decizii și să efectueze propriile acțiuni. „Agentic AI poate oferi AI un impuls similar cu cel pe care smartphone-ul l-a dat internetului”, a declarat Tanja Rueckert, membră a consiliului de administrație Bosch. Tehnologia revoluționară permite rularea în paralel a diverselor procese. Mai mulți agenți AI pot forma o echipă, un sistem multi-agent supravegheat de oameni sau de un agent coordonator. Bosch utilizează deja intern această posibilitate: sistemele multi-agent monitorizează dispozitivele din producție, prevăd cerințele de întreținere și optimizează programarea personalului. „Am atins deja nivelul următor. Ca urmare, au fost reduși timpii de nefuncționare neplanificați și a crescut productivitatea în ansamblu.”

Pe lângă propriile fabrici, de expertiza Bosch vor beneficia și alte companii, deoarece din toamna lui 2025 le va fi pusă la dispoziție o platformă care le va permite să-și creeze propriile sisteme multi-agent cu puține cunoștințe de programare sau chiar deloc, pentru a asigura o producție mai eficientă, a reduce costurile și a reacționa mai flexibil la cerințele pieței. Și astfel se pot economisi câteva milioane de euro.
AI constituie un impuls pentru inovație în cadrul Bosch și la nivelul întregii companii. De exemplu, pătuțul inteligent Bosch Revol poate fi utilizat pentru a monitoriza semnele vitale ale unui copil – ritmul cardiac și respirator – pentru bicicletele electrice AI ajută la eliminarea anxietății legate de autonomia de funcționare cu ajutorul funcției Range Control, iar în bucătărie cuptorul Bosch Seria 8 poate recunoaște aproximativ 80 de preparate și poate seta automat metoda și temperatura optime de gătire. AI ajută și în cazul proiectelor de bricolaj: un scaner de perete poate privi în interiorul pereților și poate detecta cabluri electrice, grinzi metalice și spații goale.
Bosch promovează intern dezvoltarea competențelor în materie de AI prin intermediul Academiei sale de AI, care a instruit peste 65.000 de angajați începând din 2019. Aproape 5.000 de specialiști în inteligență artificială lucrează la soluții inteligente, iar competențele în materie sunt esențiale pentru viitorul universului muncii și în afara Bosch, câtă vreme este deja clar că o societate fără capacități în domeniul AI va rămâne în urmă în competiția globală. Conform Bosch Tech Compass, patru din cinci respondenți la nivel mondial intenționează să urmeze un curs de instruire în AI și aproximativ două treimi sunt în favoarea AI ca materie școlară. Iar în Germania, 72% dintre respondenți consideră că AI va fi tehnologia dominantă a următorului deceniu în țara lor.