Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Centura de siguranta a ajuns la 60 de ani, timp in care a salvat peste un milion de vieti

In 2019 se implinesc 60 de ani de cand soferii care conduceau Volvo au folosit pentru prima data centura de siguranta in trei puncte realizata de inginerul Nils Bohlin, si ea este inca cea mai importanta inovatie din lume care permite cresterea sigurantei in trafic, estimarile indicand ca a salvat pana acum peste un milion de vieti. Desi designul centurii lansate in 1959 era patentat, Volvo Trucks a decis sa lase deschis patentul, permitand astfel tuturor celorlalti producatori sa o foloseasca gratuit, o decizie mai degraba neconventionala, care a fost facuta in interesul sigurantei publicului, pentru a se garanta ca fiecare persoana, fie ca merge cu Volvo, fie ca merge cu alta marca de autovehicul, este in siguranta in trafic. 

Decizia s-a dovedit benefica pentru intreaga lume, cata vreme nu exista vreun sistem de siguranta care sa se apropie macar de ea in termeni de salvare a vietilor – centura in trei puncte protejand mai multi oameni in accidente de trafic decat orice alt dispozitiv.
Din pacate, numerosi soferi de camion nu o folosesc, ceea ce, asa cum considera Anna Wrige Berling, noul director Volvo Trucks Traffic & Product Safety, este clar o pierdere de vieti, cata vreme statisticile arata ca ar fi mult mai putine accidente cu victime daca toti soferii ar purta centurile. In multe parti ale lumii folosirea lor in camioanele grele este departe de 100%, dar, pe de alta parte, Volvo Trucks Safety Report pe 2017 arata ca jumatate dintre soferii de camion care au decedat in accidente de trafic ar fi supravietuit daca ar fi purtat centura.
Unul dintre motivele principale pentru care nu se foloseste centura este acela ca soferii cred, in mod gresit, ca nu e nevoie de ea in camioane, datorita dimensiunii acestora. Dar in accidente unde se produce rasturnarea autovehiculului centura poate proteja soferul sa nu fie blocat intre camion si sol.
Volvo Trucks are o viziune, aceea de a se ajunge la zero accidente, si crede ca producatorii de camioane, autoritatile din trafic, cei care se ocupa de infrastructura, alti experti si soferii din intreaga lume trebuie sa colaboreze pentru a se ajunge la un trafic mai sigur. Iar Anna Wrige Berling are experienta si in ceea ce priveste siguranta activa, si pasiva, in cadrul departamentului de dezvoltare din Grupul Volvo. In perioada 2008-2013, aceasta a condus echipa Volvo de studiere a accidentelor, care din 1969 investigheaza accidente din trafic la fata locului si compileaza date pentru a le folosi in dezvoltarea de produse, si in plus a reprezentat Volvo in forumuri internationale pe tema sigurantei in trafic si are un rol important in comunicarea ofertei companiei referitoare la siguranta in industria de transport. De curand Anna Wrige Berling a condus si departamentul de management al situatiilor din trafic unde sunt implicate vehicule autonome.

https://www.youtube.com/embed/elJaqOqWXdI?autoplay=1&mute=1

Articole similare

Ad