Potrivit unei declarații al ministrului transporturilor și infrastructurii din Turcia, Abdulkadir Uraloğlu, taxa de tranzit pe tonă percepută navelor comerciale a fost majorată la 5,83 USD, reprezentând o creștere de 15%, începând cu 1 iulie 2025. Noul tarif este valabil pentru strâmtorile Bosfor din Istanbul și Dardanele din Çanakkale, taxarea fiind pe tonajul net al navelor.
Aceste venituri vor fi utilizate pentru infrastructură și securitate. De asemenea, ministrul Uraloğlu a declarat că majorarea este importantă în ceea ce privește siguranța maritimă, protecția mediului și sustenabilitatea serviciilor publice pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor.
Datele din 2024 arată că au fost efectuate peste 51.000 de traversări de nave, înregistrând venituri de 227,4 de milioane de dolari.
Bosforul, cu o lungime de aproximativ 30 km și o lățime de 700 m, leagă Marea Neagră de Marea Marmara, iar Strâmtoarea Dardanele, care măsoară aproximativ 61 km, unește Marea Marmara cu Marea Egee. Ambele sunt printre cele mai aglomerate și dificile rute pentru transportul maritim din lume.













