Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

De ce un salariu mai mare nu ii ajuta pe soferi! Cu cat iese la pensie un sofer dupa 35 de ani de munca

Soferii trebuie sa ia in calcul alte alternative daca vor sa traiasca mai bine la pensie, in niciun caz sa se bazeze pe pensia de la stat, chiar si daca nu ar mai fi platiti cu salariul minim pe economie asa cum se intampla mai degraba. Explicatia bazata pe calcule a venit in cadrul Conferintei Tranzit organizata la Cluj pe 30-31 mai, acolo unde au participat, pentru prima data intr-un astfel de cadru, reprezentantii unui sindicat – Sindicatului „Solidaritatea Soferilor Drumuri Bune“ (SSDB) si asociatiile patronale din Romania (APTE 2002, FORT, ATM Bucovina, Apulum Alba si ARTRI).

Unul dintre cele mai vehemente argumente ale soferilor in disputele cu angajatorii este legat de salarizare, faptul ca majoritatea firmelor din transport, romanesti sau nu, isi platesc soferii cu salariul minim pe economie, plus diurna (neimpozabila), lucru care se traduce printr-o pensie derizorie la finalul anilor de munca. In cadrul ExpoTranzit 2019, in cadrul primei intalniri oficiale intre reprezentantii soferilor si asociatiile patronale din Romania, Dumitru Blaga, presedintele Apulum, a explicat faptul ca soferii nu trebuie sa se bazeze pe pensia de stat, acolo de unde pot primi inapoi pana la 30% din cat au cotizat la bugetul de asigurari sociale prin intermediul CAS, si ca un salariu mai mare platit de angajatori nu le va aduce o pensie decenta, ci doar va pune presiune pe firmele de transport, in special cele romanesti, care nu vor mai putea fi concurentiale in fata celor straine. „Nemultumirea soferilor este legata de procentul intre salariu si diurna in venitul total. Pai haideti sa va spun cum se calculeaza punctul de pensie in Romania, pentru ca nu va va ajuta cu absolut nimic un salariu mare pe cartea de munca. Ca sa acumulezi un punct de pensie intr-un an in Romania, trebuie sa fii angajat cu un salariu mediu brut timp de 12 luni, ceea ce inseamna ca un sofer trebuie sa aiba minim 5.163 de lei salariu brut in fiecare luna. Asta inseamna ca daca mergem liniar, fara sa luam in considerare alte cresteri, ar trebui ca soferul sa fie angajat timp de 35 de ani, cat este stagiul de cotizare, cu acesti 5.163 de lei salariu brut pentru ca la pensie sa beneficieze de un punct, daca impartim cei 35 de ani la punctajul mediu anual, despre care presupunem ca ar fi 1, ceea ce inseamna circa 1.100 de lei“, a explicat Dumitru Blaga. Ulterior, presedintele Apulum, a revenit cu explicatii si mai amanuntite, legate de actualul indice de corectie de 1,15, care ar mai creste putin aceasta suma, iar din 2021, odata cu noua lege a pensiilor, printr-o noua formula de calcul, care include o valoare a punctului de referinta de 75 de lei, pensiile vor mai creste cu circa 28%, insa nici aceste sume nu vor permite soferilor sa duca o viata mai buna bazandu-se strict pe pensia de stat.

Articole similare

Ad