Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În cazul șoferilor extracomunitari nu există – ca în alte industrii – riscul să fugă în vestul Europei

Ministerul Muncii își propune să aibă atașați pe probleme de muncă în țările de unde provin cei mai mulți lucrători extracomunitari – Nepal, Bangladesh – care să faciliteze recrutarea și demersurile birocratice, dar să și verifice cine vine în România, a precizat Secretarul de Stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Derzsi Ákos, cu ocazia celei de-a opta ediții a Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizate de Kefren Expres. „Altfel“, a completat acesta, „aducem 100.000 de extracomunitari și descoperim după câteva luni că jumătate dintre ei au plecat în Europa de Vest, pentru că acum, de când suntem în Schengen, circulația este mai ușoară. Deci trebuie să ne asigurăm că aceia care trec prin filtrul ministerului sunt persoane de încredere, care își văd de treabă.“

Câțiva manageri prezenți în sală au subliniat însă faptul că șoferii nu sunt tentați să plece în vest, așa cum sunt lucrătorii din HoReCa, depozitare ș.a., deoarece au venituri la fel sau aproape la fel ca ale șoferilor români. Iar Alexandru Borza, consultant transport&recrutare internațională în cadrul ReMArkable Consulting (în stânga în foto), amintește de o firmă care plătea conducătorii auto nepalezi cu 1.500 de euro/lună, în timp ce românii aveau 3.000 de euro/lună, și a fost reclamată la ITM, „deoarece în era AI și Google oricine are acces la informații, deci străinii știu ce drepturi au. În acest caz angajatorul a fost controlat și i s-a cerut să rezolve problema.“

Odată angajați, șoferii extracomunitari nu pot pleca legal nici la alți transportatori din România, deoarece avizul de muncă este eliberat pe firma angajatoare, ci trebuie să părăsească imediat țara, întrucât IGI le anulează permisul de ședere și un alt angajator trebuie să reia procesul de recrutare de la zero.

Important de subliniat este și faptul că, dacă angajatorul anunță IGI în scris în legătură cu încetarea contractului de muncă, nu răspunde în fața serviciului de imigrări pentru un fost angajat extracomunitar care a plecat ilegal din firmă.

Articole similare

Ad