Revista Tranzit organizează la Grand Hotel Italia, pe 6 noiembrie, a 15-a ediție a Galei Tranzit, evenimentul care adună anual circa 800 de operatori de transport, case de expediții, operatori logistici, retaileri și distribuitori, alături de furnizorii lor strategici.
Anul acesta discuţiile vor debuta cu analiza disputei plăţii orelor suplimentare lucrate de şoferi, în interpretarea Codului Muncii, setului de regulamente cuprinse în Pachetul Mobilitate, cât şi a… instanţei. Provocate de pretenţiile şoferilor de plată a salariului minim din ţările în care au ajuns cu camioane timp de câţiva ani – fără a face distincţia între zile de detaşare şi zile de delegare, zile de odihnă şi timp la dispoziţia angajatorului – instanţele pot fi depăşite de înţelegerea distincţiei dintre diurnă şi indemnizaţie de detaşare sau dintre salariul minim şi remuneraţia minimă. Pentru că rezolvarea problemelor începe cu prevenţia lor, am invitat avocaţi, consultanţi fiscali, experţi în transporturile rutiere şi autorităţi pentru a clarifica modul corect al pontării orelor de muncă şi al plăţii salariilor şi indemnizaţiilor către şoferi, precum şi rolul plăţii alocaţiei de hrană pentru zilele de detaşare.
Printre subiectele de discuţii se mai numără reforma transporturilor rutiere de mărfuri la nivel european, cât şi naţional, digitalizarea – fără de care transporturile nu vor mai putea funcţiona în maximum doi ani – , certificarea calităţii serviciilor şi a siguranţei în transporturi, influenţa RCA şi a taxelor de drum în costul/km din 2026, schimbările fiscale şi impactul lor asupra companiilor de transport multi-filiale etc.
Atmosfera de seară va fi susținută de Raluka și taraful ei, într-un program muzical cu influențe balcanice.


“Colțul expeditorilor” şi al furnizorilor IT: parteneriate noi, discutate faţă în faţă
Păstrând tradiția de anul trecut, expoziția Galei include „colțul expeditorilor”, unde companii precum LKW Walter, Waberer’s, Laguna Technology și NTG Road îşi dau întâlnire cu transportatorii și clienții de transport interesați de colaborări. Discuțiile se concentrează pe tipuri de flux, acoperire geografică, SLA-uri și modul în care digitalizarea operațională poate reduce costurile de interfață dintre transportator și expeditor.
Întâlnirile Business-to-Business sunt foarte importante mai ales în condiţiile actuale, când volumele de transport scad şi cresc la fel de brusc şi când secretul pentru profit este păstrarea unui echilibru între contracte – în care tarifele permit profituri mici şi flexibilitate scăzută în modificarea preţurilor în cazul scumpirilor costurilor – şi spot, care permit profituri mai mari, dar nu pe termen lung.
Şi pentru că firmele de transport resimt nevoia digitalizării planificării curselor, a automatizării unor operaţiuni şi a controlului de la distanţă asupra flotei, Gala Tranzit din acest an reuneşte din nou mai mulţi furnizori de soluţii telematice, TMS şi alte automatizări: Tracknamic îşi prezintă în cadrul conferinţei noua soluţie software care este tot ceea ce nu este astăzi o soluţie TMS de pe piaţă, în timp ce Eurowag, Safe Fleet, Arobs, Transics, Webfleet, Fleethand şi Inspecto îi aşteaptă la stand toţi cărăuşii interesaţi de soluţii specifice.

Managerul Anului și Femeia Anului în Transporturi
Premiile pentru „cei mai eficienți operatori de transport din România” se acordă, ca de obicei, pe baza rezultatelor financiare și a calității managementului. Pe lângă premiile pe categorii – firme cu capital românesc/firme cu capital străin – vor fi anunțate trofeele „Managerul Anului” și „Femeia Anului în Transporturi”. Această din urmă distincție se bazează pe nominalizări din breaslă și poate reveni unei antreprenoare sau unei profesioniste din operațiuni, dispecerat, contabilitate/HR/juridic, conducere auto, logistică sau consultanță, care s-a remarcat printr-o realizare concretă, cu impact vizibil pentru companie sau sector. Lista de nominalizări se închide pe 15 octombrie, după care vor fi anunțați finaliștii fiecărei categorii.

Evenimentul este susținut de un număr extins de parteneri din zona OEM, combustibili, telematică, anvelope, leasing, echipamente, expediții, plăți și servicii conexe: Tracknamic, Daimler Truck & Bus Romania, Michelin, Rompetrol, Edenred Finance, DKV Mobility, MOL Group, Shell, Ford Trucks Romania (Cefin Trucks), Prometeon Tyre Group, AS24, Total Energy, Lukoil Lubricants, Volvo Trucks, Q8 Trucks, Iveco, MHS Truck & Bus, Eurowag, ASKO Assekuranz, Safe Fleet, Verag AG, TH Trucks, UTA Edenred, Renault Trucks Romania, Hankook, Asta Adria, e100, Oscar Downstream, TH Trucks SRL, CTE Trailers, Raiffeisen Leasing, Schmitz Cargobull Romania, Iwash – ISTOBAL Group, Webfleet, ZF Transics, Premium Lubricants, TrackGPS by AROBS, Fleethand, Inspecto, STILL, Bursa Transport, Maxus, TFC Power, Otto Trailers, NTG Road, Waberer’s, LKW WALTER, Laguna Technology, New Design Composite, TIP Group, Affinity Transport Solutions, Eurogate Logistics Group.
Înscrierile se fac pe email la andreea.matei@traficmedia.ro, la telefon 0732 131 353 sau direct pe pagina evenimentului: https://traficmedia.ro/gala-tranzit-2025/. Astfel, că invităm să ocupați ultimele 100 de locuri rămase.










