Ministerul Transporturilor din Italia clarifică aplicarea legii privind timpii de așteptare ai camioanelor la încărcare și descărcare. Transportatorii români așteaptă o lege similară.

Circulara interpretativă din 4 noiembrie 2025 oferă o interpretare clară, uniformă și obligatorie a Legii nr. 105/2025 — un pas esențial pentru protejarea transportatorilor rutieri.

Timpii de așteptare la încărcare și descărcare reprezintă de ani de zile una dintre principalele surse de pierderi economice și tensiune contractuală în sectorul transporturilor rutiere italiene.
În lipsa unor reglementări clare, transportatorii erau obligați să suporte ore întregi de inactivitate în terminale, depozite sau centre logistice — fără nicio compensație din partea clienților sau expeditorilor.

Pentru a corecta această situație, Decretul Infrastructurii, aprobat inițial în iunie 2025, a fost transformat în Legea nr. 105/2025 din 18 iulie 2025, printr-un acord între guvern și asociațiile de transportatori (Conftrasporto, Anita, Fai, CNA Fita, Confartigianato Trasporti etc.).
Legea introduce pentru prima dată un drept clar și cuantificabil la compensație financiară atunci când vehiculul rămâne blocat peste un anumit timp.

Totuși, după intrarea în vigoare a legii, au apărut neclarități de interpretare:

• când începe să curgă timpul de așteptare,
• dacă regula se aplică și în timpul operațiunilor efective de încărcare,
• cine plătește compensația,
• cum se poate dovedi ora sosirii.

Pentru a evita interpretările divergente, Ministerul Infrastructurilor și Transporturilor a emis Circulara nr. 13485 din 4 noiembrie 2025, document de referință care clarifică aplicarea articolelor 10–12 din Legea 105/2025.

 1. Regula are caracter obligatoriu – fără posibilitatea de derogare contractuală

Ministerul precizează că dispozițiile privind compensația pentru timpii de așteptare au caracter de ordine publică economică, deci niciun contract nu poate deroga de la ele.
Asta înseamnă că:

• nici clientul,
• nici transportatorul
  nu pot conveni prin clauze contractuale renunțarea la dreptul la compensație sau reducerea valorii acesteia.

Circulara subliniază că renunțarea ar fi nulă de drept, chiar dacă este semnată.
Motivul: scopul legii este să protejeze partea mai slabă din lanțul logistic – transportatorul rutier, ale cărui costuri de imobilizare nu pot fi transferate în mod arbitrar.

2. Momentul de referință pentru calculul celor 90 de minute

Cele 90 de minute de „franciză” (timp necompensat) se calculează:

• din momentul în care camionul ajunge efectiv la poarta terminalului sau la locul indicat de client/destinatar,
• indiferent dacă descărcarea sau încărcarea începe imediat sau după o verificare administrativă.

Circulara clarifică faptul că:

• ora sosirii poate fi documentată prin tahograf, sistem GPS, aplicații telematice,
• în lipsa acestora, pot fi folosite documente semnate de personalul de la rampă sau înregistrări digitale ale terminalului.

Regula se aplică distinct pentru fiecare operațiune:

• 90 minute la încărcare,
• 90 minute la descărcare,
  chiar dacă ambele au loc în aceeași zi sau la același client.

Exemplu:
Dacă un camion sosește la 10:00 pentru încărcare și operațiunea se încheie la 13:00, transportatorul are dreptul la 2 ore de compensație, adică 200 euro (3 ore – 90 min „franciză”).

 3. Valoarea compensației – 100 euro/oră și indexare anuală automată

După expirarea perioadei de 90 de minute, transportatorul are dreptul la 100 euro/oră sau fracțiune de oră.
Suma:

• se calculează proporțional (ex. 50 euro pentru o jumătate de oră suplimentară),
• este majorabilă automat în fiecare an, în funcție de indicele ISTAT FOI, care reflectă inflația reală.

Legea anterioară (Decretul 286/2005, art. 6, alin. 4) prevedea doar 40 euro/oră, sumă considerată neactualizată și necorelată cu costurile reale ale imobilizării vehiculului.

Prin urmare, creșterea la 100 euro/oră este o recunoaștere explicită a costurilor de inactivitate (salariu șofer, amortizare vehicul, cost de oportunitate, penalități comerciale etc.).

 4. Distincția clară între „timp de așteptare” și „timp de încărcare/descărcare”

Ministerul clarifică o confuzie majoră:

„Indemnizația de 100 euro/oră se aplică pentru orice perioadă în care vehiculul este imobilizat, inclusiv pe durata operațiunilor de încărcare sau descărcare.”

Prin urmare:

• transportatorul nu trebuie să demonstreze că stă inactiv în parcare;
• este suficient ca vehiculul să nu se poată deplasa și să nu presteze alt serviciu.

Această interpretare extinde protecția legală, acoperind întregul timp de indisponibilitate economică a camionului, indiferent de motive (aglomerare la rampă, proceduri interne, lipsă personal, blocaj IT etc.).

5. Cine plătește: clientul și expeditorul sunt responsabili solidar

Circulara precizează expres că răspunderea este solidară între:

• clientul (committente) care comandă transportul, și
• expeditorul (caricatore), dacă este diferit.

Destinatarul (destinatario) poate fi implicat doar dacă este clar identificat ca responsabil pentru organizarea operațiunii.

Aceasta înseamnă că transportatorul poate solicita plata:

• fie clientului principal,
• fie expeditorului,
  iar oricare dintre ei este obligat să achite întreaga sumă, urmând să-și regleze ulterior raporturile între ei.

Este o protecție juridică importantă, pentru că elimină practica frecventă a „transferului de responsabilitate” de la un actor la altul din lanțul logistic.

 6. Obligațiile de comunicare înainte de începerea transportului

Pentru a asigura transparența, clientul și expeditorul trebuie să furnizeze transportatorului înainte de plecarea vehiculului:

• adresa exactă de încărcare/descărcare,
• ora și eventualele restricții de acces,
• condițiile de intrare și programul de lucru al terminalului.

Dacă aceste informații lipsesc sau sunt incomplete, transportatorul are dreptul să folosească:

• tahograful digital de generația a doua sau
• sistemele telematice proprii (GPS, platforme fleet management)

ca dovezi legale ale momentului sosirii.
Ministerul confirmă validitatea acestor instrumente ca probe oficiale în eventuale litigii.

 7. Procedura în caz de neplată

Dacă transportatorul nu primește compensația prevăzută:

1. Poate solicita direct plata clientului sau expeditorului, invocând răspunderea solidară;
2. Poate sesiza Comitetul Central pentru Registrul Transportatorilor Rutieri, care verifică dacă este vorba de o practică abuzivă și poate înainta cazul către Autoritatea pentru Concurență și Piață (AGCM);
3. AGCM poate aplica avertismente sau sancțiuni administrative, iar în cazurile repetate poate considera situația drept abuz economic, sancționabil potrivit Codului Concurenței.

Astfel, circulara conferă o forță coercitivă reală noii legi, oferind transportatorilor un mecanism de apărare administrativă, fără a fi nevoiți să recurgă imediat la instanță.

 8. Aplicare practică și efecte așteptate

Circulara din 4 noiembrie 2025 va fi aplicată de:

• Inspectoratele teritoriale de transport,
• Polizia Stradale,
• Autoritatea de reglementare a transporturilor (ART),
• asociațiile profesionale care vor monitoriza aplicarea corectă a regulii.

Ministerul estimează că, prin această reglementare:

• se vor reduce timpii morți din terminale cu 15–20%,
• se va crește eficiența logistică generală,
• iar transportatorii mici și mijlocii vor putea evita pierderile necompensate care, potrivit FAI, depășeau 800 milioane euro anual.

Circulara nr. 13485/2025 marchează un moment de cotitură în legislația italiană a transporturilor:
pentru prima dată, timpii de așteptare la încărcare și descărcare sunt recunoscuți ca prejudiciu economic obiectiv, compensabil printr-un mecanism simplu, standardizat și automat.

Prin:

• caracterul obligatoriu al regulii,
• cuantumul de 100 euro/oră,
• răspunderea solidară între client și expeditor,
• recunoașterea tahografului și GPS-ului ca probe,
  Italia creează un model legislativ care ar putea fi preluat și în alte state europene, inclusiv în România.

Măsura consolidează poziția transportatorilor în lanțul logistic și contribuie la echilibrarea relațiilor comerciale, într-un sector unde timpul de așteptare a fost mult timp o „pierdere invizibilă”, suportată exclusiv de operatorii de transport.