Dupa terminarea, anul trecut, a transferului gestionarii activitatilor de transport international din Olanda in Romania, grupul de firme Vos Logistics – Logistics Bulk SA (pe locul al 11-lea in Top 20 in functie de cifra de afaceri din 2018, cu 42.906.419 euro, fata de 1.283.189 de euro in 2017), Vos Logistics Cargo SA si actionarul acestora Vos Logistics Romania (pe locul al 18-lea in Top cifra de afaceri pe 2018, cu 36.796.235 de euro, fata de 37.799.552 de euro in 2017) – a inregistrat rezultate financiare si mai bune. Cu o cifra de afaceri cu 8% mai mare, in paralel cu o dublare a profitului net, in comparatie cu 2017, de la 3,5 la 6,7 milioane de euro, Vos Logistics Cargo s-a clasat anul acesta in topul firmelor de transport cu capital strain, surclasand Skiptrans, filiala firmei belgiene Jost, si Duvenbeck, aflt pe podium constant la aceasta categorie in ultimii noua ani.
Skiptrans a inregistrat, de asemenea, o crestere cu 37% a cifrei de afaceri in 2018, fiind printre putinele firme straine care si-au crescut parcul auto in 2019, in ciuda amenintarilor reprezentate de Pachetul Mobilitate si al acuzatiilor de dumping social cu care se confrunta pe piata de origine, Belgia. Skiptrans a inmatriculat anul acesta 150 de camioane noi, dintre care 90 sunt Iveco pe LNG. Mai mult, compania a inceput constructia unui centru de service, autobaza si un depozit in apropiere de Cluj.
Pe locul al treilea in acest top este Duvenbeck, cu 82.680.353 de euro cifra de afaceri in 2018, cu 12% peste valoarea din 2017, de 73.552.011 euro, si cu rezultate constant in crestere in ultimii patru ani.
Doua mentiuni au fost acordate Logistic E van Wijk si Eurofleet Transports, ultima dintre ele inregistrand cel mai mare profit operational obtinut de o firma de transport din Romania, inaintea International Alexander, Dianthus Company si Skiptrans.