O hotărâre pronunțată în ianuarie 2026 de Curtea de Casație a Italiei a decis că solicitarea unei sume simbolice de bani sau unei cafele în timpul unui control rutier constituie extorcare, chiar dacă suma este infimă și nu este formulată explicit. Decizia vine după respingerea recursului unui comisar al Poliției de Stat, condamnat pentru că a cerut „o cafea” unui șofer de camion.
Faptele pornesc de la un control rutier aparent banal. Un șofer de camion este oprit și se pregătește să prezinte documentele, pe care le avea în regulă. În loc să finalizeze verificarea, ofițerul întrerupe procedura, sugerează că nu mai este nevoie de controale suplimentare și, printr-un gest nonverbal, solicită o „cafea”. Șoferul scoate o bancnotă de 5 euro și o înmânează poliţistului. Patrula pleacă, iar controlul nu mai este efectuat.
Deşi un episod minor in aparență, în realitate, potrivit anchetatorilor italieni, este vorba de un mecanism repetitiv, cunoscut informal drept „metoda cafelei”.
Cazul a ieșit la iveală în cadrul unei anchete mai ample privind deficiențe sistematice în efectuarea controalelor rutiere. Prin interceptări telefonice și înregistrări ambientale, anchetatorii au documentat o practică recurentă: cereri informale de bani, mascate drept gesturi nevinovate, folosite pentru a evita finalizarea controalelor. Această dimensiune sistemică a fost esențială pentru probatoriu, demonstrând că nu era vorba de o inițiativă ocazională, ci de o utilizare constantă a autorității publice în scop privat.
Extorcare sau folosirea abuzivă a influenței ?
Punctul central al hotărârii ține de delimitarea dintre extorcare și inducere abuzivă, separare introdusă în dreptul penal italian prin reforma din 2012. În esență, inducerea abuzivă presupune că persoana care oferă bani urmărește un avantaj necuvenit, păstrând o anumită libertate de alegere. Extorcarea, în schimb, se bazează pe amenințarea – chiar implicită – cu un prejudiciu injust.
Judecătorii Curții de Casație au stabilit că situația șoferului de camion se încadrează „perfect” în sfera extorcării. Șoferul avea toate documentele în regulă, nu încerca să evite o sancțiune, nu obținea un avantaj ilegal şi plătea din propriul buzunar, fără interes economic direct. Prin urmare, nu cumpăra un favor, ci plătea pentru a evita un prejudiciu.
Amenințarea care nu are nevoie de cuvinte
În interpretarea instanței, constrângerea nu trebuie exprimată verbal. Ofițerul deține puterea de a prelungi controlul, de a opri vehiculul mai mult timp sau de a complica procedura, iar într-un context operațional aceste întârzieri pot avea consecințe reale pentru un șofer profesionist: întârzieri la livrare, presiuni din partea angajatorului, încălcarea timpilor de conducere.
Prejudiciul injust identificat de instanță este prelungirea nejustificată a controlului, utilizată ca instrument de presiune. Controlul nu este ilegal în sine, dar deturnarea lui în scop privat transformă gestul într-o faptă penală gravă.
Curtea subliniază explicit că valoarea sumei este irelevantă. Cei 5 euro nu diminuează gravitatea faptei, deoarece esențială este asimetria de putere dintre agentul statului și persoana controlată. Într-un raport în care una dintre părți depinde de decizia celeilalte pentru a-și continua activitatea, chiar și o solicitare „simbolică” poate avea caracter coercitiv.
Încadrarea juridică drept extorcare are efecte concrete. Șoferul rămâne victimă, nu coautor, iar declarațiile sale pot fi utilizate ca probe fără limitările aplicabile persoanelor cercetate penal. În plus, extorcarea este sancționată mai sever decât inducerea abuzivă, atât în privința pedepselor principale, cât și a sancțiunilor accesorii.
Recursul polițistului a fost respins, iar acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea este folosită de instanță pentru a reafirma un principiu de fond: când cineva plătește pentru a evita un prejudiciu generat de abuzul de putere publică, nu este vorba de influență, ci de extorcare.
Decizia Curții de Casație depășește cazul punctual și transmite un mesaj clar către forțele de control: „mica atenție” nu este o tolerată, iar ambiguitatea gesturilor informale nu protejează de răspundere penală. Într-un sector precum transportul rutier, unde șoferii depind zilnic de interacțiunea cu autoritățile, hotărârea trasează o linie fermă între exercitarea legitimă a controlului și abuzul de putere.
**Sursă foto: Tranzit AI
