Economia românească traversează un moment dificil, iar transportatorii sunt primii care resimt sincopele economiei. După câţiva ani de creştere continuă a costurilor de transport, firmele româneşti au tăiat şi peticit bugetul cât au putut de bine. În transportul internaţional firmele româneşti s-au descurcat mai bine decât cele poloneze sau bulgăreşti şi cam la fel de bine precum cele lituaniene, observaţie confirmată şi de cifrele publicate de BALM, care indică o creştere cu aproape 4% a kilometrilor parcurşi de autovehiculele româneşti (camioane şi vanuri) pe teritoriul Germaniei, în timp ce rulajul polonez a scăzut cu 0,5%.
Transportul intern, însă, a suferit de pe urma scăderii puterii de cumpărare a populaţiei care s-a materializat într-un consum mai scăzut de bunuri şi produse şi, drept urmare, mai puţini kilometri rulaţi de camioane, deci mai puţine venituri pentru transportatori.
2026 a debutat şi cu scumpiri de taxe şi impozite, scumpiri ale combustibililor şi taxei de drum care se resimt în bugetul firmelor de transport care fac curse interne şi care, unele, sunt în pericol de insolvenţă sau faliment.
După ce anul trecut o firmă mare specializată pe transport naţional a intrat voluntar în insolvenţă, 2026 pune în pericol şi alte firme care, în lipsă de comenzi, după o vacanţă prelungită în decembrie şi ianuarie, ar putea intra în incapacitate de plată a liniilor de credit şi a furnizorilor.
Transportatori mici şi medii cu tradiţie caută, aşadar, investitori şi parteneriate care să le permită să îşi salveze afacerile construite cu trudă într-o viaţă. Astfel, cei interesaţi să investească alături de antreprenori cu tradiţie în domeniu sunt rugaţi să contacteze revista Tranzit (marilena.matei@traficmedia.ro) pentru a explora posibilităţile de investiție în firme de transport.
Piaţa de transport intern este în pericol anul acesta de a colapsa după introducerea sistemului de taxare TollRo de la 1 iulie, care va scumpi foarte mult taxa de drum pe România, mai ales că şi aşa firmele care fac naţionalul se confruntă cu o productivitate scăzută ca urmare a timpilor imenşi de aşteptare la platformele logistice. Timpi de aşteptare de 8,11, 23 de ore omoară orice eficienţă, ca să nu mai pomenim de faptul că termenele de plată sunt oricum foarte lungi (media pe industrie este în jur de 85 de zile), iar tarifele nu acoperă, uneori, costurile directe.
În aceste condiţii, se impune urgent o reglementare similară celei din Italia şi Spania care instituie taxarea automată a oricărei ore suplimentare de aşteptare la descărcare sau la încărcare faţă de cele 90 de minute maximum permise de lege şi care nu numai că ar impune o anumită disciplină în transporturi, ci ar şi rezolva o parte din problemele cauzate de lipsa de şoferi profesionişti din piaţă şi ar şi controbui la reducerea emisiilor de CO2.
**Sursă foto: Tranzit AI
