Comisia Europeană va aloca aproape 650 de milioane de euro prin Mecanismul pentru interconectarea în Europa (MIE) pentru finanțarea a 14 proiecte de infrastructură energetică transfrontalieră. Investițiile vizează consolidarea securității energetice, integrarea mai eficientă a energiilor regenerabile și creșterea competitivității economice a Europei.
Potrivit Comisiei, interconectivitatea energetică este esențială pentru reducerea prețurilor la energie pentru consumatori și industrie și pentru diminuarea dependenței de surse externe.
Aceasta este a doua rundă de finanțare din cadrul primei liste de proiecte de interes comun și reciproc (PCI/PMI). Bugetul alocat depășește plafonul inițial de 600 de milioane de euro, semn al interesului ridicat și al calității proiectelor depuse în urma apelului lansat în 2024.
Un element de noutate este faptul că, pentru prima dată, fondurile MIE vor sprijini protecția infrastructurilor energetice critice, proiecte concrete de infrastructură pentru hidrogen, ceea ce arată maturizarea acestui sector la nivel european.
Din totalul finanțării, șase proiecte vizează infrastructura electrică (inclusiv rețele inteligente), iar opt proiecte sunt dedicate hidrogenului.
Aproape 470 de milioane de euro sunt alocate proiectelor electrice. Cea mai mare subvenție, de 180 de milioane de euro, merge către proiectul AGUAYO II din Spania, care presupune construirea unei centrale hidroelectrice reversibile cu acumulare prin pompare. Proiectul crește eficiența producției de energie regenerabilă fără impact suplimentar asupra mediului, deoarece nu necesită extinderea rezervoarelor existente.
Un alt proiect major primește 113 milioane de euro pentru întărirea rezilienței și protecției infrastructurilor energetice critice din Polonia și statele baltice (Estonia, Letonia și Lituania), în contextul sincronizării rețelelor baltice. Este prima finanțare de o asemenea amploare acordată de MIE pentru protecția infrastructurilor energetice critice.
În Slovacia, modernizarea centralei Čierný Váh, una dintre primele din Europa care combină stocarea tradițională a hidroenergiei prin pompare cu stocarea bateriilor la o astfel de scară, beneficiază de 63 de milioane de euro.
De asemenea, un proiect de rețele inteligente între Bulgaria și România va primi aproape 104 milioane de euro, fonduri destinate modernizării și digitalizării rețelelor pentru a permite un transport mai sigur și mai eficient al energiei regenerabile.
Alte două proiecte electrice – unul în Austria și unul între Grecia și Egipt – vor primi finanțare pentru studii de fezabilitate.
Pentru dezvoltarea pieței hidrogenului și decarbonizarea industriei europene, sunt alocate peste 176 de milioane de euro. Proiectul de stocare a hidrogenului din Gronau (Germania) primește 120 de milioane de euro, marcând prima utilizare a fondurilor MIE pentru un proiect de lucrări în domeniul hidrogenului. Acesta va contribui la crearea primei facilități transfrontaliere de stocare subterană a hidrogenului la scară largă în nord-vestul Europei.
Alte proiecte din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Țările de Jos și Slovacia vor fi sprijinite prin finanțări pentru studii.
Statele membre au aprobat propunerea Comisiei în cadrul Comitetului de coordonare MIE pe 15 ianuarie 2026. Decizia finală de atribuire va fi adoptată oficial în următoarele săptămâni, după care Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) va semna contractele de finanțare. Următorul apel de proiecte este programat pentru trimestrul al doilea din 2026.
Finanțarea se bazează pe apelul MIE din 2025. Proiectele selectate au primit în 2024 statutul de proiecte de interes comun (PCI) și proiecte de interes reciproc (PIM), în cadrul politicii europene privind rețelele transeuropene de energie (RTE-E). Scopul acestora este finalizarea pieței energetice europene și atingerea obiectivelor de neutralitate climatică, asigurând accesul tuturor cetățenilor la energie sigură, accesibilă și regenerabilă.












