La sfârșitul lui 2025, în Spania a fost adoptată Legea privind Mobilitatea Durabilă, care se aplică transportului rutier intern din țară, dar și cabotajului.
Noile reglementări intră în vigoare pe 5 octombrie 2026, așa cum aflăm de la asociația poloneză de transport și logistică TLP, și se referă în special la digitalizarea obligatorie a documentelor de transport, prin obligația de a utiliza un document de control digital (Documento de Control Electrónico) – documentele tradiționale pe hârtie nu vor mai fi acceptate pentru transportul intern și cabotajul din Spania.
TLP crede că obligativitatea existenței unui document de control digital pentru cabotaj și blocarea folosirii documentelor tipărite ar putea ridica îndoieli cu privire la respectarea prevederilor Regulamentelor 1072/2009 și 2020/1056 (eFTI). Totuși, autoritățile de control din Spania vor aplica noile reglementări.
În această țară există deja, amintește TLP, reguli specifice privind prezentarea electronică a documentului de control în timpul controalelor rutiere (rezoluția DG Transport). În practică, firmele se bazează de obicei pe prezentarea documentului pe dispozitivul electronic și pe o procedură care să-i permită persoanei autorizate să obțină o copie, dacă este necesar, sau pe utilizarea unui cod QR/depozit securizat, astfel încât inspectorii să poată accesa documentul și să îl descarce, la nevoie, pentru aprobarea dosarului.
O altă obligație pentru transportatori este aceea de a calcula emisiile de gaze cu efect de seră pentru serviciile furnizate în Spania și de a informa clienții în legătură cu ele – informațiile trebuie incluse în documentele de transport sau pe factura pentru serviciul prestat.
Spre deosebire de Polonia și de alte țări, comentează TLP, unde o astfel de obligație legală se aplică doar companiilor mari (raportare ESG), în Spania li se va aplica tuturor transportatorilor. Având în vedere faptul că întreprinderile mici nu sunt capabile să estimeze exact emisiile de CO2, Ministerul Transporturilor din Spania urmează să pună la dispoziție (cel târziu până la mijlocul lui 2027) un instrument gratuit care le va permite să calculeze ușor aceste valori.
În plus, transportatorii care au încărcări sau descărcări în orașe cu peste 50.000 de locuitori trebuie să țină cont de cerințe mai stricte privind flota – să aibă vehicule cu emisii zero sau cu emisii reduse – și de restricțiile de acces în centru.
La sfârșitul lui 2027, în Spania urmează să fie lansat sistemul Espacio de Datos Integrado de Movilidad (EDIM) în care va fi înregistrat tot transportul rutier intern (inclusiv cabotajul), pentru care sursele de date vor fi documentele de control digital obligatorii. Această soluție poate ridica semne de întrebare, este de părere TLP, deoarece domeniul de aplicare a prelucrării datelor în sistem va include practic toate informațiile legate de tranzacțiile de pe piața internă spaniolă a transporturilor.












