Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Roland Berger lanseaza primul index de electromobilitate din Romania

Roland Berger a lansat primul index de electromobilitate din Romania – Romanian E-mobility Index (REI). Prima editie releva un scor al pietei locale de electromobilitate de 31, raportata la un potential prognozat de dezvoltare de 100 in anul 2025. Studiul va fi realizat semestrial si va include analize recurente pe subiecte cheie pentru piata din Romania – evolutia inmatricularilor de autovehicule electrice, comparatii ale costurilor de exploatare (TCO), evolutia statiilor de incarcare sau solutii alternative de electromobilitate.

Roland Berger a definit o metodologie de evaluare structurata a segmentului de electromobilitate din Romania in baza a 4 elemente interdependente, dezvoltarea concurenta a acestora este esentiala pentru evolutia pietei:
Cererea/ Nivelul de penetrare – In primul semestru al anului 2019 s-au inmatriculat ~640 autoturisme noi electrice (EV) si hibride plug-in (PHEV), ponderea acestora in totalul auto noi inmatriculate (0.9%) fiind similara valorilor inregistrate in Italia, Spania sau Japonia.

Oferta & Serviciile de mobilitate disponibile – Varietatea limitata a autovehiculelor electrice disponibile spre vanzare in Romania este unul dintre principalii factori care pot incetini dezvoltarea pietei de electromobilitate, oferta curenta de auto electrice si hibride plug-in reprezentand doar ~10% din totalul modelelor comercializate. Pe de alta parte, segmentul solutiilor alternative de electromobilitate a inregistrat o crestere importanta in anul 2019, atat ca numar de jucatori, utilizatori si vehicule din flote, cat si ca diversitate a serviciilor disponibile.

Cadrul legislativ – Programul Rabla Plus este un pilon esential al pietei de autovehicule electrice din Romania, subventiile obtinute prin intermediul acestuia aducand costul total de exploatare (TCO) al modelelor electrice la un nivel similar cu cele bazate pe combustie interna. La nivel municipal, initiativele de restrictionare a vehiculelor pe baza de combustie interna sunt aproape inexistente, Bucurestiul fiind primul si singurul oras din Romania care va impune restrictii de circulatie odata cu introducerea taxei Oxigen.

Infrastructura de incarcare – Numarul statiilor publice de incarcare a crescut constant in ultimele 12 luni, cu aproximativ 30% pe semestru. Aceasta evolutie a fost sustinuta cu precadere de investitiile jucatorilor privati din retail, HoReCa, real estate sau sectorul petrolier, in parteneriat cu firme specializate sau cu companiile de utilitati care si-au dezvoltat expertiza in domeniu. Majoritatea statiilor se regasesc in principalele centre urbane ale tarii, in timp ce Bucurestiul concentreaza ~25% din totalul statiilor.
Calculul costului total de exploatare (TCO), ce va fi realizat in fiecare editie a studiului, evidentiaza conditiile in care achizitionarea unui autovehicul electric este preferabila din punct de vedere economic in raport cu un autovehicul pe baza de combustie interna. Avand in vedere investitia initiala, subventiile disponibile si costurile de operare (in principal combustibil si mentenanta), autovehiculele electrice ating un TCO mai mic dupa 5 ani de utilizare, la un rulaj mediu anual de 15.000 de kilometri.

Articole similare

Ad