Scania Romania va pune accent in 2020 pe vehiculele cu sisteme alternative de actionare si pe pachete complete de servicii, de la finantare (credit, leasing operational) la mentenanta, pe instruirea continua a angajatilor si pe imbunatatirea activitatilor de servisare. „Anul trecut, 193 de unitati au fost vandute cu credit (36%) si 338 cu leasing (64%). In general, nu am modificat termenele si conditiile de vanzare a vehiculelor, acestea beneficiind in continuare de o garantie de patru ani pentru transmisie. Pe de alta parte, am introdus un nou serviciu: Fleet Care“, a declarat directorul de vanzari al companiei, Andreea Dumitrescu.
„Am upgradat serviciile aditionale ale pachetelor pentru service. De exemplu, exista un responsabil pentru serviciul Fleet Care care trebuie sa sune clientii, sa urmareasca planul de mentenanta, sa faca din timp rezervare etc. De asemenea, continuam sa dezvoltam instrumentele IT, adaptand telematica la provocarile cu care se confrunta managerii de flota in ceea ce priveste plata salariilor soferilor care lucreaza peste hotare in functie de timpul lucrat in fiecare tara, asa cum prevede legislatia europeana“, a punctat si Benoit Tanguy, managing director Scania Black Sea (Romania si Bulgaria), amintind ca instalarea echipamentelor de telematica este inclusa in pachetul de achizitie a vehiculului, plata serviciilor de raportare depinzand de pachetul ales de client. „Scania Fleet Management este facut in principal pentru a ajuta soferii si companiile de transport sa obtina maximum de eficienta. In cea de-a doua jumatate a lui 2019 s-au facut modificari importante in sistem, precum renuntarea la servere si trecerea informatiilor in cloud, pentru o eficientizare mai mare a timpului de raspuns, sau adaugarea unor functionalitati pe partea de logistica, pentru calcularea timpului petrecut in tari din UE“, a adaugat directorul de vanzari.
Anul trecut, 130 de soferi au participat la cursul Driver Training. „Poate ca au soferi noi sau poate ca acorda mai multa atentie comportamentului acestora la volan, dorind sa-i recompenseze pentru un mod economic de condus in conditiile in care combustibilul este componenta principala in costul/km. De asemenea, dupa ce se stabilesc trasaturi comune pentru doua treimi din totalul soferilor dintr-o flota, se pot trasa anumite tinte si pentru ceilalti. Apoi, se face si instruirea lor, pentru a garanta ca vor corespunde acestor limitari in procent de 96-98%.“