Sisteme de asistenta, orientare catre sofer si conectivitate digital! Acestea sunt, pe scurt, trei dintre atributele noii generatii de camioane grele MAN, prezentata, ieri, in premiera in la Bilbao, in Spania. Este primul camion MAN complet nou dezvoltat in ultimii 20 de ani si reprezinta tranzitia MAN Truck&Bus de la producator de vehicule la un furnizor de solutii inteligente si sustenabile de transport.
Noul camion greu de la MAN promite o reducere considerabila in termeni de CO2, ajungand la o economie de carburant de 8% fata de generatia anterioara. Cu multe imbunatatiri pe partea de siguranta, noua functie de asistenta la intoarcere, de exemplu, care ajuta la prevenirea accidentelor urbane si care este introdusa cu patru ani inainte de a deveni reglementare obligatorie, noul MAN se anunta a fi unul ce va redesena standardele in industrie. In ciuda discutiilor din ultimii ani din productia automotive privind cresterea gradului de tehnologie si sofatul autonom, producatorul german a investit foarte mult in cabina noii generatii, in ideea cresterii gradului de confort pentru sofer. Astazi, soferul reprezinta cea mai importanta veriga din lantul de transport, iar noi trebuie sa incurajam asta, a fost explicatia oficiala. Daca la Munchen au venit circa 150 de clienti, in privinta caracteristicilor noii generatii au fost intervievati in jur de 700 de soferi, majoritatea discutiilor avand loc chiar in perioadele de repaos ale acestora, in parcarile de pe autostrazi.
Noul MAN a fost construit cu gandul la provocarile din industrie. Volumul de transport doar in UE va creste cu 40% in urmatorii 20 de ani, in timp ce emisiile de CO2 trebuie reduse cu 15% pana in 2025 (cu o reducere suplimentara cu 30% pana in 2030). Peste toate acestea exista o lipsa din ce in ce mai mare de soferi. Conform statisticilor actuale, in Germania va exista un deficit de aproximativ 150.000 de soferi profesionisti in urmatorii doi ani. In plus, digitalizarea din ce in ce mai cuprinzatoare in toate procesele logistice, stabileste un ritm rapid pentru companiile de transport. Astfel, noul MAN a fost realizat in jurul a patru elemente: soferul, eficienta vehiculului, TCO si parteneriatul puternic alaturi de clienti. Functiile noului camion sunt acum mai intuitive, ceea ce le face mai usor de folosit. Comutatoarele sunt atribuibile si raspund foarte rapid si precis la comenzi. Pozitia la volan a fost si ea imbunatatita, volanul poate fi reglat mult mai bine acum, similar cu modul de reglare de la autoturisme. Exista mai multe butoane care fac viata mai usoara in cabina, cum ar fi Smart Select sau Driver Select, prin intermediul carora soferul poate vedea pe display diverse functii care il intereseaza la un moment dat, fara a mai fi nevoie sa piarda din concentrarea de a conduce.
A fost pastrat si ceea ce era bun de la generatia precedenta – cum ar fi perdelele din geamurile laterale. In privinta ergonomiei, toate functiile de asistenta sunt localizate intr-o singura parte a volanului, in timp ce partea de divertisment se afla in pozitia opusa. De asemenea, cabina beneficiaza de mai multe spatii de stocare, unele dintre ele impartite mai optim decat la generatia anterioara. Patul, desi nu este cu mult mai mare, doar cu 5 cm mai lung, ofera un confort mai ridicat prin unitatea centrala de comanda aflata la mijloc, ce permite accesarea diferitelor functii ale vehiculului. Modelul prezentat in cadrul lansarii nu beneficiaza de oglinzi laterale de tip Mirror Cam, asa cum are noul autocar MAN, sau chiar concurenta – noul Actros, insa acestea vor fi oferite ca optiune putin mai tarziu. Asta pentru ca tipul acesta de oglinzi tehnologice, au explicat cei prezenti, vin cu niste costuri mai mari, procentul de oglinzi pierdute/accidentate in trafic fiind destul de mare – la turisme circa 30% , pentru camioane nu au fost oferite date -, iar MAN nu vrea sa-si oblige clientii sa achite asemenea costuri. Accesul in cabina se face destul de usor, prin intermediul celor trei trepte, care acum au fost imbunatatite, in timp ce unghiul de deschidere a usii a fost marit la 89 de grade. Initial proiectata cu o podea plata, noua cabina are o podea in trepte, care separa cumva zonele. „Soferii ne-au spus ca vor cabina curata, de aceea am facut-o in trepte. De exemplu, cizmele, bocancii cu care ei lucreaza si care sunt murdari, pot fi pastrate aici, iar zona de dormit poate ramane curata“, au explicat oficialii companiei germane.