Atelierele de service Scania Romania vor continua sa fie deschise pentru clientii nostri, arata compania drept raspuns la criza provocata de corona virus. Asistenta Scania va fi la datorie pentru voi 24 de ore in fiecare zi!
„Sectorul transporturilor este fluxul sanguin care mentine functionarea intregii noastre societati.
Acesta este motivul pentru care Scania va mentine deschise toate atelierele de service si va ramane pregatita pentru deservirea camioanelor, autobuzelor si remorcilor din toata tara, iar Asistenta Scania va fi la datorie pentru voi 24 de ore in fiecare zi!“
Pe langa o igiena ridicata pentru toti angajatii, Scania ofera si un dezinfectant pentru maini, toate suprafetele de lucru sunt curatate in mod regulat cu dezinfectant si a sporit programul de curatenie. „Angajatii nostri nu vin la munca daca sunt suspectati ca sunt infectati sau bolnavi. Toti tehnicienii din service lucreaza cu manusi si echipament de protectie. Va rugam sa va planificati vizitele de servicii Scania in mod responsabil si atent. Ori de cate ori este necesar, va rugam sa ne contactati prin telefon sau e-mail“, mai arata compania, care ii roaga pe clienti sa-si organizeze vizitele cat mai bine in service. „Pentru siguranta angajatilor nostri precum si a personalului dumneavoastra, in special a soferilor, va rugam ca vizitele dvs. in ateliere de service Scania sa fie organizate cat mai rational si concis. Daca angajatul dvs. a fost intr-o zona cu risc sau a prezentat simptome in ultimele doua saptamani, nu este recomandat sa viziteze atelierele Scania. Ori de cate ori este posibil, permiteti-le soferilor dvs. sa paraseasca atelierul de service Scania dupa predarea vehiculului, ajutandu-i sa isi aranjeze transportul catre o locatie mai convenabila. Virusul este cel mai probabil sa se raspandeasca printr-un contact direct de la om la om si, din pacate, in situatia actuala, este intelept sa minimizam acest timp si sa evitam ca persoanele sa ramana in zona de asteptare a clientilor. “