Securitatea în logistică: de la risc ignorat la avantaj competitiv

Într-un context economic marcat de crize succesive, începând cu pandemia COVID-19, continuând cu războiul din Ucraina și cu tensiunile geopolitice actuale, companiile sunt obligate să își regândească prioritățile. Printre subiectele care rămân însă insuficient discutate la nivel de management se află securitatea operațională și logistică.

Acesta a fost mesajul principal transmis de Gino Laioș, expert în securitate și vice-președinte al TAPA EMEA, într-o prezentare dedicată impactului securității asupra continuității și profitabilității afacerilor, la Gala Tranzit a operatorilor logistici și expeditorilor.

”Fiecare perioadă de criză scoate la suprafață aceleași vulnerabilități: lipsa de pregătire, reacțiile întârziate și tendința companiilor de a trata securitatea ca pe un cost, nu ca pe un element strategic. După fiecare criză vorbim despre aceleași lucruri, iar unul dintre subiectele pe care încă îl tratăm superficial este securitatea”.

În opinia sa, România are o poziție strategică importantă pe axa est–vest și beneficiază de o industrie logistică și de transport puternică. Cu toate acestea, una dintre marile provocări rămâne lipsa unei culturi reale de colaborare între companii și actori din industrie.

Tema prezentării, „Securitatea în logistică: risc ignorat vs. avantaj competitiv”, a adus în prim-plan atât vulnerabilitățile actuale ale industriei, cât și pașii concreți prin care companiile își pot consolida reziliența operațională.

Datele prezentate de reprezentantul TAPA EMEA arată o creștere accelerată a incidentelor de securitate raportate în Europa. Conform bazei de date TIS (TAPA Intelligence System), în 2022 au fost înregistrate 13.008 incidente în regiunea EMEA, în timp ce doar în martie anul acesta au fost raportate 5.719 incidente.

Valoarea totală a pierderilor raportate anul trecut a ajuns la 395 de milioane de euro, iar în primul trimestru al anului pierderile depășeau deja 378 de milioane de euro. „Un singur furt poate transforma profitul unei companii în pierdere peste noapte!

Potrivit lui Gino Laioș, cifrele reale sunt mult mai mari, deoarece numeroase companii aleg să nu comunice valoarea completă a pierderilor.

„Construirea unui sistem de securitate nu este neapărat nici foarte scumpă, nici foarte grea. Există patru piloni foarte clari: oameni, procese, tehnologie și parteneriat.”

În cadrul prezentării au fost evidențiate cele patru componente fundamentale ale unui sistem eficient de securitate logistică. În primul rând se află oamenii.

Cultura de securitate și pregătirea angajaților reprezintă primul nivel de protecție. Printre măsurile recomandate se numără screeningul personalului și programele de conștientizare privind riscurile de securitate.

Un aspect important semnalat este faptul că frauda internă reprezintă aproximativ 22% din incidentele globale, conform datelor BSI/TT Club.

În al doilea rând, companiile sunt încurajate să implementeze proceduri clare de management al riscului și răspuns la incidente, precum și planuri de continuitate a afacerii. Standardele TSR, FSR și PSR au fost menționate ca repere importante pentru evaluarea și consolidarea securității operaționale.

De asemenea, tehnologia joacă un rol critic în prevenirea și detectarea incidentelor. Soluțiile recomandate includ sisteme GPS și telematică avansată, CCTV și senzori de intruziune, standarde de cyber security și instrumente de verificare și monitorizare.

Nu în ultimul rând, importantă este colaborarea între companii, furnizori și organizații de profil, fiind considerată esențială pentru creșterea nivelului de securitate în industrie.

Printre exemplele oferite se numără peste 230 de parcări certificate PSR, furnizori verificați anti-fraudă, dezvoltarea TAPA RO Chapter și colaborarea cu firme de audit și consultanță.

Gino Laioș a oferit participanților la eveniment o serie de recomandări practice pentru companiile care doresc să își îmbunătățească securitatea, printre care realizarea unui pre-audit sau gap analysis, evaluarea proceselor interne raportat la standardele TSR, FSR și PSR, instruirea echipelor și a șoferilor, dezvoltarea unui plan de comunicare în situații de criză sau comunicarea activă către clienți a nivelului de securitate și a certificărilor obținute.

Mesajul principal transmis de vicepreședintele TAPA EMEA a fost că securitatea nu mai trebuie tratată exclusiv ca o obligație operațională sau un cost suplimentar.

Într-o industrie tot mai expusă riscurilor, companiile care investesc în securitate, colaborare și standardizare pot obține un avantaj competitiv real, atât în relația cu clienții, cât și în fața partenerilor internaționali.

Articole similare