Decretul legislativ 186/2025 schimbă regimul fiscal aplicabil transporturilor internaționale de mărfuri și extinde neimpozitarea TVA la toate verigile implicate în executarea serviciului, inclusiv la intermediari și subtransportatori. Modificarea corectează regimul restrictiv introdus în 2022 și mută accentul de pe relația contractuală directă pe legătura concretă cu operațiunea vamală internațională.
Începând cu 13 decembrie 2025, odată cu intrarea în vigoare a Decretului legislativ 186/2025, tratamentul TVA aplicabil transporturilor internaționale de mărfuri a fost modificat în mod semnificativ. Noua reglementare extinde regimul de neimpozitare prevăzut de articolul 9 din DPR 633/1972 la întregul lanț al prestatorilor implicați în operațiunea de transport, inclusiv la intermediari. Efectul este relevant pentru transportatorii principali, subtransportatori, cooperativele de transport rutier, operatorii logistici și expeditorii care lucrează în cadrul fluxurilor de export, import sau tranzit.
Intervenția legislativă rezolvă o problemă fiscală apărută la 1 ianuarie 2022, când Decretul-lege 146/2021 a preluat într-o formă restrictivă orientarea rezultată din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-288/16. Din acel moment, neimpozitarea TVA era recunoscută doar pentru prestațiile furnizate direct exportatorului, importatorului, destinatarului, titularului regimului de tranzit sau expeditorului. În practică, dacă un subtransportator executa un segment rutier în cadrul unei expedieri internaționale, dar factura către transportatorul principal și nu către exportator, era obligat să aplice TVA de 22%, deși marfa era parte a unei operațiuni care, în mod obiectiv, ieșea sau intra în teritoriul vamal. Aceeași problemă afecta și operatorii logistici sau cooperativele care se aflau între clientul final și transportatorul executant.
Elementul decisiv al reformei este introducerea sintagmei „chiar dacă sunt furnizate de intermediari” în alineatul 3 al articolului 9 din DPR 633/1972. Această formulare modifică logica de interpretare a normei și lărgește sfera subiecților care pot aplica regimul de neimpozitare. În interpretarea doctrinei fiscale, noțiunea de intermediar trebuie înțeleasă în sens larg și include orice operator aflat între titularul operațiunii vamale și transportatorul care execută efectiv o parte a transportului. Nu mai contează decisiv către cine este emisă factura, ci dacă prestația este legată funcțional de expedierea internațională de bază.
Prin această schimbare, perspectiva fiscală se mută de pe raportul contractual direct pe natura concretă a operațiunii deservite. Astăzi, un subtransportator care efectuează segmentul rutier dintre port și sediul destinatarului, în cadrul unei operațiuni de import, poate emite factură neimpozabilă către transportatorul principal. O cooperativă care primește ordinul pentru un transport de export și îl încredințează unui membru poate factura fără TVA către clientul său, iar membrul poate proceda la fel față de cooperativă, dacă ambele prestații sunt documentate ca făcând parte din aceeași operațiune vamală. În mod similar, un operator logistic care organizează un serviciu door-to-door pentru un exportator poate aplica neimpozitarea segmentelor de transport internațional incluse în acel serviciu.
Nu intră însă în sfera neimpozitării transporturile pur interne care nu pot fi legate de o anumită operațiune internațională, serviciile logistice generice și transporturile interne care nu pot fi identificate ca parte a unui flux concret de export sau import. Din acest motiv, delimitarea între segmentul eligibil și cel neeligibil rămâne o chestiune de analiză de la caz la caz, în special în situațiile de grupaj, coletărie sau structuri logistice complexe, unde conturul exact al expedierii internaționale este mai dificil de reconstruit.
Aplicarea legitimă a neimpozitării presupune respectarea unor condiții documentare clare. În primul rând, trebuie să existe o legătură obiectivă între transportul facturat și o operațiune vamală determinată de export, import sau tranzit. În al doilea rând, beneficiarul final al prestației trebuie să poată fi încadrat în categoriile expres prevăzute de articolul 9, chiar dacă raportul contractual direct este cu un operator intermediar. În al treilea rând, documentația trebuie să permită reconstruirea clară a legăturii cu expedierea respectivă. În practică, aceasta înseamnă că factura emisă fără TVA trebuie să poată fi susținută prin documente precum CMR-ul, numărul MRN, declarațiile vamale de export sau import, ordinele de transport sau contractele de subcontractare. În al patrulea rând, tratamentul fiscal trebuie să fie coerent pe tot lanțul. Dacă transportatorul principal aplică neimpozitarea, iar subtransportatorul tratează același segment ca impozabil fără o justificare clară, ambii se expun unor verificări fiscale.
Pentru companiile din transport rutier și expediții, efectul imediat al reformei este nevoia de a revizui structura contractuală și modul de gestionare a documentelor. Contractele de transport și ordinele de subcontractare trebuie să identifice expres expedierea internațională de referință și documentele vamale asociate. În plus, fiecare factură emisă în regim de neimpozitare trebuie corelată cu un set minim de documente justificative. Acest lucru face necesară o coordonare mai strânsă între departamentele operative și cele administrative, mai ales în companiile care lucrează frecvent în subcontractare sau prin intermediul expeditorilor.
Reforma are un efect important și asupra neutralității fiscale, deoarece reduce riscul de dublă impunere care, după modificările din 2022, afecta același transport în mai multe puncte ale lanțului operațional. În același timp, noul cadru nu elimină complet incertitudinile. Noțiunea de „intermediar” nu este definită detaliat de normă, iar aplicarea practică depinde de soliditatea documentației și de capacitatea operatorilor de a demonstra legătura efectivă cu operațiunea internațională. Dacă un transport este calificat în mod greșit drept neimpozabil, fără să fie legat de un flux real de export, import sau tranzit, operatorul se expune recuperării TVA neaplicate și sancțiunilor aferente.
În ansamblu, Decretul legislativ 186/2025 corectează regimul restrictiv introdus în 2022 și readuce în centrul tratamentului fiscal realitatea economică a transportului internațional. Pentru operatori, avantajul este clar, dar aplicarea corectă depinde tot mai mult de calitatea reconstrucției documentare și de coerența fiscală a întregului lanț contractual.
