CITR: Companiile solide reconfigurează metalurgia românească, în timp ce 17% dintre firme dispar din piață

Industria metalurgică din România traversează o perioadă de transformare, în care companiile stabile reușesc să își consolideze poziția, iar firmele vulnerabile dispar din piață. Deși cifra de afaceri a sectorului s-a redus cu 5,5 miliarde de lei în perioada 2023–2025, analiza realizată de CITR arată că declinul nu indică o criză generalizată, ci o restructurare a industriei.

Potrivit studiului, bazat pe un eșantion de 285 de companii, cifra de afaceri cumulată a sectorului a coborât de la 23,8 miliarde de lei în 2023 la 18,3 miliarde de lei în 2025. Principalul factor care a tras în jos rezultatele este reculul marilor producători de oțel primar, ale căror venituri s-au redus la aproape o treime, de la 7,5 miliarde de lei la 2,6 miliarde de lei. La această evoluție s-a adăugat și ieșirea din piață a mai multor companii mici.

Analiza evidențiază însă o diferență clară între firmele vulnerabile și cele care au reușit să își păstreze stabilitatea. Aproximativ 17% dintre companiile active în 2024 nu au mai raportat cifră de afaceri în 2025. În schimb, cele 222 de societăți care au avut activitate constantă în toți cei trei ani analizați au înregistrat o creștere de 3% între 2024 și 2025, echivalentul unui plus de 523 de milioane de lei.

Concluzia CITR este că diminuarea cifrei de afaceri la nivelul întregului sector este determinată în principal de ieșirea din piață a companiilor fragile, nu de deteriorarea performanțelor firmelor solide.

Presiunea asupra producției primare de oțel, generată de costurile ridicate ale energiei și de concurența importurilor, accelerează orientarea industriei către produse cu valoare adăugată mai mare.

Astfel, segmentul producției de tuburi, țevi și profile a depășit deja producția primară feroasă din punctul de vedere al cifrei de afaceri. În 2024, acesta a ajuns la 6,25 miliarde de lei, comparativ cu 5,59 miliarde de lei în cazul producției primare, fiind totodată singurul subsector major care a înregistrat creșteri constante.

În același timp, metalurgia aluminiului și-a continuat evoluția pozitivă, cu o creștere de 8% în 2025, până la 5,57 miliarde de lei. Totodată, companiile din aluminiu și produse prelucrate prezintă un grad de îndatorare semnificativ mai redus decât producătorii de oțel primar – 0,55 ori cifra de afaceri, comparativ cu 1,31.

Industria siderurgică europeană se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii. Costurile ridicate cu energia și certificatele de carbon, alături de supracapacitatea globală de peste 600 de milioane de tone și presiunea importurilor, au împins producția de oțel brut din Uniunea Europeană la un minim istoric în 2025, de aproximativ 126 de milioane de tone.

În același timp, acest context creează oportunități importante pentru producătorii europeni. Instrumentul SAFE (Security Action for Europe), parte a planului Readiness 2030, pune la dispoziție până la 150 de miliarde de euro pentru achiziții din domeniul apărării. România beneficiază de o alocare orientativă de aproximativ 16,7 miliarde de euro, iar criteriile de eligibilitate favorizează produsele fabricate în Uniunea Europeană.

Cum proiectele finanțate prin SAFE vizează echipamente militare, nave, vehicule, muniție și infrastructură – domenii cu un consum ridicat de oțel și metale – cererea europeană ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru industria metalurgică locală.

În acest context, CITR subliniază că mecanismele de restructurare pot deveni un instrument esențial pentru companiile viabile, ajutându-le să își recapete capacitatea de investiție și să devină eligibile pentru proiectele de amploare finanțate la nivel european.

„Datele spun o poveste despre selecție, pe fondul unor cifre de ansamblu în declin. Oportunitatea majoră a contextului este reconfigurarea europeană, care pune presiune pe sector și îi deschide și o fereastră de cerere strategică. Diferența dintre companiile care o vor prinde și cele care vor rămâne pe dinafară se decide acum, în bilanț, nu peste doi ani, în instanță. Valoarea stă, azi, în a profita de contextul european, de fondurile SAFE, și a acționa cât timp opțiunile sunt încă deschise.”, precizează Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR.

Articole similare