Sectorul imobiliar comercial din România continuă să își consolideze poziția în economia locală, atrăgând tot mai mult capital. Potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor Băncii Naționale a României (BNR), acest segment concentrează 54% din totalul creditelor acordate companiilor nefinanciare și a înregistrat o creștere anuală de 15% a finanțărilor.
Datele BNR arată că expunerea băncilor față de piața imobiliară comercială – care include clădiri de birouri, spații de retail și parcuri industriale și logistice – a ajuns la 116 miliarde de lei la finalul lui martie 2026. Evoluția reflectă încrederea sistemului financiar bancar în activele imobiliare comerciale și în perspectivele de dezvoltare ale pieței locale.
Interesul instituțiilor financiare pentru acest sector este confirmat și de o serie de tranzacții majore încheiate în ultimul an. Printre cele mai importante se numără creditul de dezvoltare de 400 de milioane de euro acordat grupurilor IULIUS și Atterbury Europe pentru proiectul mixed-use RIVUS din Cluj-Napoca. Pe lista celor mai mari operațiuni se regăsesc și refinanțarea de 372 de milioane de euro contractată de AFI Europe pentru portofoliul său de active comerciale, finanțarea de 305,6 milioane de euro acordată grupului IULIUS pentru proiectul mixed-use Palas Iași, precum și facilitatea de finanțare sustenabilă de 190 de milioane de euro obținută de NEPI Rockcastle de la un consorțiu de bănci locale.
Aceste tranzacții arată că băncile continuă să susțină atât refinanțarea activelor performante, cât și dezvoltarea unor proiecte imobiliare majore, în ciuda unui context economic caracterizat de volatilitate și incertitudini.
În ceea ce privește profilul de risc al sectorului, rata creditelor neperformante (NPL) aferentă finanțărilor acordate pieței imobiliare comerciale s-a situat la 6,2% în martie 2026, în creștere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Chiar și în aceste condiții, nivelul rămâne inferior celui înregistrat în cazul creditelor acordate companiilor care beneficiază de garanții de stat, unde rata NPL este de 11,3%, precum și celui aferent microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, care înregistrează rate de 7,2%, respectiv 7,1%.
Pe de altă parte, rata medie a creditelor neperformante aferente companiilor nefinanciare este de 5,6%, și peste nivelul înregistrat în cazul corporațiilor, de 4,7%.
Analiza Cushman & Wakefield Echinox evidențiază faptul că finanțările acordate pieței imobiliare comerciale rămân gestionabile din perspectiva riscului și continuă să joace un rol esențial în portofoliile de creditare ale băncilor, în condițiile în care acest sector concentrează peste jumătate din portofoliul de credite corporative acordate economiei românești.

„Evoluția finanțărilor acordate pieței imobiliare comerciale confirmă transformarea acestui sector într-o componentă matură a economiei românești. Creșterea constantă a stocului de credite și menținerea interesului băncilor pentru finanțarea proiectelor imobiliare reflectă atât calitatea activelor existente, cât și încrederea în potențialul de dezvoltare al pieței pe termen lung. Mai mult decât atât, nu asistăm doar la o creștere din punct de vedere statistic a expunerii bancare, ci observăm o piață capabilă să atragă finanțări individuale de 200-400 milioane euro, comparabile cu cele întâlnite în piețe imobiliare mult mai mature.”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.


