Thermo King participă la International Trailer Award 2027 cu Advancer ePTO, o soluție care permite alimentarea unității frigorifice a semiremorcii direct din bateria tractorului electric.
Pe fondul obiectivelor stricte ale Uniunii Europene pentru 2030, tractoarele electrice devin o componentă esențială în transportul greu, însă adoptarea lor presupune investiții majore. Deși aceste vehicule dispun de baterii de mare capacitate, industria nu avea o metodă standardizată de a utiliza energia disponibilă pentru alimentarea trailerului. Advancer ePTO rezolvă această problemă, acționând ca o punte energetică între tractor și unitatea frigorifică, eliminând complet emisiile unităţii frigorifice a semiremorcii și accelerând decarbonizarea lanțului frigorific.
Pentru operatori, cel mai important avantaj este flexibilitatea comercială totală. Sistemul este disponibil atât într-o versiune 100% electrică, cât și într-o configurație hibridă diesel/HVO/B100, oferind flotelor posibilitatea de a alege nivelul de siguranță energetică și adaptabilitate în funcție de infrastructura regională.
Thermo King estimează o reducere a costului total de operare de până la 81%, un beneficiu major pentru transportatorii care investesc în electrificare.
Un alt element esențial este simplitatea operațională. Advancer ePTO este pregătit integral de dealerul Thermo King și de producătorul tractorului, devenind un sistem plug‑and‑play pentru șofer. La cuplarea ansamblului, acesta trebuie doar să conecteze cablul spiral la mufa dedicată, iar unitatea frigorifică funcționează complet electric, atâta timp cât există energie. În varianta hibridă, sistemul oferă și o rezervă de siguranță pentru protecția încărcăturii. Soluția va fi prezentată în demonstrații live pe pista de testare IAA, în parteneriat cu Tesla.
Prin combinarea sustenabilității, eficienței energetice, flexibilității operaționale și reducerii costurilor, Thermo King Advancer ePTO se poziționează ca o inovație strategică pentru viitorul transportului frigorific și un candidat puternic în categoria „Componente” a competiției.

