Patronatul ASTRA a transmis ieri, 29 septembrie, memorii comisiilor pentru transporturi din Senat și Camera Deputaților și cere să fie invitat la dezbaterea modificării Legii nr. 226/2023
Cu mai puțin de 48 de ore înainte de aplicarea TollRo, platforma oficială afișează, potrivit capturilor de ecran realizate astăzi, 29 septembrie, următorul mesaj:
„În mentenanță: Platforma web, Aplicația iOS, Aplicația Android, Distribuitori, Furnizori SETRE – Mentenanță pentru intrarea în producție: 29 sept. 2026, 00:00 – 1 oct. 2026, 00:00.”
Iar la încercarea de înregistrare apare mesajul:
„Înregistrarea nu este permisă.”
«Mentenanța înaintea lansării este firească. Problema este momentul în care se termină: 1 octombrie, ora 00:00, exact minutul în care, potrivit CNAIR, TollRo devine operațional și obligatoriu pentru toate camioanele de peste 3,5 tone. Între sfârșitul mentenanței și începutul obligației nu există nici măcar un minut de rezervă. Nu afirmăm că TollRo nu va funcționa. Dar la miezul nopții camioanele nu dispar de pe șosele. Vor exista vehicule pe autostrăzi, transporturi internaționale care traversează România, camioane la frontieră, transporturi frigorifice și livrări cu termene contractuale. Pentru ele, ora 00:00 nu este o dată într-un calendar informatic, ci un moment real, în trafic. », se menţionează în comunicatul ASTRA.
Ce face transportatorul la ora 00:01, dacă sistemul nu funcționează?
• Poate continua cursa sau trebuie să oprească? Unde, în condiții de siguranță, dacă se află pe autostradă?
• Ce face dacă se autentifică, dar nu poate înregistra vehiculul sau nu primește confirmarea plății?
• Cum dovedește că a încercat să plătească, dar sistemul nu i-a permis: captură de ecran, număr de incident, confirmare de la asistență?
• Ce se întâmplă cu suma de 2.000 de lei și cu amenzile, dacă neplata vine dintr-o defecțiune a sistemului?

Declarația ministrului trebuie pusă în scris
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat pe 28 septembrie, în Parlament, că nu va semna niciun ordin de amendare a transportatorilor dacă platforma TollRo nu funcționează la 1 octombrie. Salutăm această poziție.
Suma de 2.000 de lei și amenzile sunt însă prevăzute de lege, la art. 19 din Legea nr. 226/2023. De aceea, transportatorii au nevoie ca angajamentul ministrului să devină o regulă scrisă, publicată oficial înainte de ora 00:00, cu instrucțiuni clare pentru șofer și pentru firmă. „Platforma nu funcționează” poate însemna multe: sistemul căzut complet, autentificarea blocată, aplicația care nu merge în timp ce portalul funcționează sau o plată inițiată, dar neconfirmată. Cineva trebuie să stabilească, pe baza jurnalelor sistemului, că incidentul a aparținut platformei și nu transportatorului.
ASTRA a transmis Comisiilor pentru transporturi și infrastructură ale Senatului și Camerei Deputaților un memoriu cu cinci solicitări și textele de lege propuse ca amendamente la Legea nr. 226/2023, cerând expres să fie invitat la ședințele în care se dezbate inițiativa.
ASTRA a depus o petiție la Ministerul Transporturilor, cerând un răspuns motivat la propunerile transmise în consultarea publică privind normele TollRo. Acestea nu apar în tabelul de soluționare, iar ASTRA nu a fost invitat la nicio consultare.
ASTRA a transmis poziția și Consiliului Economic și Social, pentru avizul la inițiativa legislativă.
ASTRA cere, înainte de ora 00:00, publicarea unei proceduri oficiale de avarie, care să spună ce face șoferul dacă sistemul nu funcționează, cum se documentează încercarea de plată, ce canal de asistență funcționează non-stop și unde se publică perioadele de indisponibilitate a platformei.
Totodată, ASTRA își menține cele cinci solicitări transmise Parlamentului:
• Negocieri de îndată. Guvernul, Ministerul Transporturilor, CNAIR și organizațiile transportatorilor, la aceeași masă, înainte de aplicarea sancțiunilor.
• Tarife corecte. Revenirea la tariful unic negociat în iulie 2025.
• Amânarea aplicării TollRo până când sistemul este recepționat, testat, fără erori și conectat la furnizorii europeni de taxare.
• Nicio sancțiune pentru erorile statului.
• O singură aplicație. Integrarea TollRo în RO e-Transport.
Când statul impune o obligație, trebuie să asigure și posibilitatea reală de a o îndeplini. Transportatorii nu refuză să plătească. Cer doar să nu fie sancționați pentru un sistem care nu le permite să plătească.

