De la 1 iulie 2026, de când vehiculele comerciale de 2,5-3,5 t care fac transport internațional trebuie echipate cu tahograf, șoferii acestora pot face pauza zilnică în cabină, potrivit Regulamentului 561. Dar legislația franceză spune altceva, a atras atenția avocata Smaranda Rugină la Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizată de Kefren Express în perioada 1-3 octombrie. Astfel, dacă potrivit Regulamentului european 561 pauzele de condus care nu pot fi luate în vehicul sunt cea săptămânală normală, de 45 de ore, și cea compensatorie, „iar tot ce nu este interzis este permis“, agenții de control francezi continuă să dea amenzi pentru pauza zilnică luată în vehicul. Iar tribunalele din Franța încă nu s-au pronunțat. Deci legiuitorul din această țară nu face diferența între vehiculele din diverse categorii de greutate și cere ca tuturor șoferilor să li se asigure condiții de cazare în afara cabinei, care să fie compatibile cu demnitatea umană și să garanteze igienă, securitate și sănătate. „Cu alte cuvinte, în Franța, de la 1 iulie 2026, transportatorii express de mărfuri sunt tratați mai sever decât cei cu vehicule de peste 3,5 t – în cazul cărora pauza zilnică este autorizată în cabină – și trebuie să dovedească efectuarea pauzei în afara cabinei.“
În sprijinul acestei afirmații, avocata a prezentat un buletin de control care arată că pentru încălcarea prevederii cauțiunea a fost de 5.200 de euro, pentru 10 pauze zilnice depistate la descărcarea tahografului. Și, așa cum poate știți de la edițiile anterioare ale conferinței, în caz de recidivă se poate ajunge la amendă de 30.000 de euro și un an de închisoare pentru administratorul firmei. Iar acum, de când vehiculele de 2,5-3,5 t sunt echipate cu tahografe, recidiva se poate dovedi concret. „Deci trebuie să vă adaptați la modul în care controlează inspectorii francezi. Sau să ne batem în justiție până când obținem o decizie care va confirma că se aplică Regulamentul 561, nu legea din Franța, așa cum am făcut și pentru prevederea privind întoarcerea șoferilor în țara de origine. Ne vom gândi la asta împreună, dar dacă le puneți șoferilor la dispoziție un loc de cazare vă va costa mai puțin decât amenzile în sine dacă agenții vor controla în continuare ca acum și vor da amenzi la fel de mari.“
Tot cu această ocazie, Smaranda Rugină a vorbit despre o sancțiune penală recentă, dată ca urmare a zeci de abateri comise de aceeași firmă, inclusiv supunerea șoferului la condiții de viață inumane și degradante: șapte ani de închisoare pentru administrator și 200.000 de euro amendă.
În cazul vehiculelor sub 2,5 t în Franța dovada efectuării pauzei zilnice în afara cabinei trebuie să o prezinte administratorul firmei, pentru cele de 2,5-3,5 t absența acestei dovezi este echivalentă cu o infracțiune, iar pentru camioanele grele pauza zilnică în cabină este autorizată și nu e nimic de dovedit și repausul săptămânal trebuie dovedit de agentul de control.


