Printre prevederile pe care trebuie să le respecte începând cu 1 iulie 2026 transportatorii express de marfă care folosesc vehicule de 2,5-3,5 t la internațional se numără și aceea de a organiza întoarcerea șoferilor în țară după cel mult patru săptămâni. În opinia avocatei Smaranda Rugină însă prevederea este neclară în sensul că nu spune exact dacă șoferii trebuie să se întoarcă sau administratorii firmelor trebuie să-i oblige să facă asta. Dar inspectorii francezi înțeleg a doua variantă. „În ceea ce-i privește pe șoferii de camioane grele, am obținut mai multe decizii care spun că au dreptul de a se întoarce în țară, iar administratorii au obligația de a-i informa în așa fel încât, dacă ei renunță la acest drept, să fim în măsură să dovedim că au făcut-o în cunoștință de cauză“, a detaliat Smaranda Rugină cu ocazia Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizate de Kefren Expres în perioada 1-3 octombrie.
Tribunalul din Saint-Gaudens, din regiunea Toulouse, a luat în 2024 una dintre primele decizii în acest sens, într-un caz în care șoferul a anunțat administratorul firmei prin e-mail că nu dorește să se întoarcă în România. Iar decizia a fost că șoferul are drept de liberă circulație, că nimic nu-l poate obliga să revină acasă, dar că administratorul firmei trebuie să demonstreze că a informat corect șoferii și că a organizat întoarcerea. „Din păcate, la unele dintre primele controale au fost situații în care modul prin care angajatorul a informat șoferul a fost considerat insuficient. De exemplu, un simplu mesaj prin care i se reamintește șoferului o dispoziție legală care deja e foarte complexă, fără să i se explice în ce constă dreptul său, unde poate fi preluat, cu ce mijloc de transport sau cu ce cost, nu este suficient. Din fericire, judecătorii au fost de bună-credință și au spus că șoferul are dreptul, nu obligația, de a se întoarce în țară, deci administratorul firmei nu-l poate forța să se întoarcă. Doar că trebuie să-l informeze într-un mod destul de clar asupra dreptului pe care îl are.“
Documentele care confirmă îndeplinirea acestei obligații trebuie întocmite anterior datei la care începe repausul săptămânal. Cu cât timp înainte însă, este o întreagă discuție, deoarece tribunalele consideră că, dacă șoferul renunță la acest drept cu prea mult timp înainte de expirarea celor patru săptămâni, nu este bine.
Unii transportatori prezenți la conferință au spus că folosesc WhatsApp pentru a le comunica șoferilor toate detaliile, dar Smaranda Rugină explică faptul că aceasta nu este o opțiune bună, pentru că mesajele se pot modifica destul de ușor, mai ales când sunt comunicate a posteriori, și pentru că nu există un mod prin care se poate autentifica data, ora și interlocutorul. Deci trebuie apelat la un mod diferit, securizat, prin care comunică dispecerii cu șoferii, astfel încât, în caz de control sau de proces, să nu existe vreo dubiu asupra faptului că datele sau informațiile ar fi fost modificate între timp. E-mailul se modifică mai greu și procurorul îi poate cere platformei furnizoare să confirme autenticitatea. De aceea este indicat ca, la începerea contractului de muncă sau printr-o anexă la contractul de muncă sau o fișă de post, firma să informeze șoferul că modul în care se va derula comunicarea cu el pentru notificările întoarcerii în țara de origine va fi prin e-mail și să le amintească de obligația de a răspunde, pentru că, potrivit deciziei tribunalelor, absența unui răspuns din partea lui nu este echivalent cu o renunțare. Cea mai bună soluție, în opinia Smarandei Rugină, este ca la adresa de e-mail convenită șoferul să primească notificări o dată pe săptămână, prin care să i se menționeze exact ce poate face în patru săptămâni, cum se poate întoarce în țară și dacă asta îl costă sau nu. „Să i se spună doar o dată în decurs de patru săptămâni nu este suficient. Dar dacă se face asta mai des el înțelege mai bine care este dreptul lui.“
Desigur, unii participanți la conferință au subliniat faptul că nu pot face asta când au peste 100 de conducători auto și că ar fi mai eficient ca aceștia să primească la plecarea în cursă o declarație pe propria răspundere. Dar avocata a subliniat că într-unul dintre cazuri tribunalul a considerat că o notificare la plecare este insuficientă.
Acest aspect trebuie tratat cu seriozitate, deoarece, dacă inspectorii pot controla ultimele 56 de zile din activitatea șoferului, au acces la date despre două perioade de patru săptămâni și riscurile cresc, fiind posibil să se ajungă în caz de cumul de nereguli, ca în cazul pauzei zilnice sau săptămânale luate în cabină, chiar la un an de închisoare pentru administratorul firmei și amendă de 30.000 de euro. „Este aberant și împotriva legii, dar există tribunale care decid lucruri aberante. Am 50 de cazuri care judecătorii au considerat că întoarcerea acasă după patru săptămâni este un drept al șoferului, nu o obligație. Dar mai există și situații în care tribunalele condamnă angajatorul – mai ales în Nîmes și Calais.“
