Clienții care s-au pregătit din timp nu au fost afectați semnificativ de scăderea capacității de transport express pe 1 iulie

În așteptarea discuțiilor din cadrul celei de-a noua ediții a Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizatorii au pregătit un sondaj online, „Pulsul Transportului Expres – ce se vede la nivelul companiilor“, dedicat și transportatorilor, dar și clienților lor, în urma căruia să fie sintetizată experiența din primele luni de după 1 iulie 2026 legată de evoluția costurilor de transport, a kilometrilor realizați de vehicule, a capacității de transport, a schimbărilor operaționale pe care le-au făcut firmele și a direcției în care acestea cred că se va îndrepta activitatea lor.

La studiu au răspuns atât transportatori – chiar și cu ansambluri de 40 t – cât și intermediari, clienți și companii din ecosistemul transportului express, tocmai pentru a vedea modul diferit în care îi afectează pe fiecare obligația de a monta tahografe pe vehiculele de 2,5-3,5 t și de a respecta Pachetul Mobilitate.

Toți clienții de transport care au participat la sondaj, mai ales case de expediții, au constatat o scădere a capacității după 1 iulie: pentru 66,7% dintre ei aceasta a fost semnificativă, iar pentru 33,3% a fost moderată.

În ceea ce-i privește pe vorbitorii din cadrul panelului „Cine mai primește curse și la ce preț?“, Iulia Zevedei, Country Manager CEVA Ground Logistics, a remarcat o scădere de capacitate de transport, mai ales la început, din cauza faptului că nu toți operatorii și-au echipat din timp vehiculele cu tahografe, ci au așteptat până în ultimul moment.

„Asta deși noi am încercat să-i convingem în avans că nu este o glumă și că obligația chiar va intra în vigoare așa cum s-a anunțat. Dar unii dintre ei au preferat să amâne, inclusiv din cauza costurilor. După 1 iulie însă și-au dat seama repede că nu există altă variantă și între timp toți transportatorii noștri și-au dotat vehiculele cu tahografe.“

Reprezentanta CEVA declară că a fost luată prin surprindere de scăderea inițială a capacității, în sensul în care „mă așteptam ca alte firme să aibă această problemă, nu transportatorii noștri, cu care avuseserăm numeroase discuții și păreau că au înțeles ce au de făcut. Dar am fost plăcut surprinsă de alte aspecte legate de colaborarea cu ei.“

Adrienne Abrudan, Senior Manager Trade Compliance, Customs & Logistics EMEA în cadrul Plexus, nu a sesizat neapărat o scădere a capacității, deoarece colaboratorii companiei s-au pregătit din timp astfel încât să ofere soluții de transport și după 1 iulie.

„Dar am resimțit în ultimul timp o presiune reală și semnificativă asupra tarifelor. Și spun asta din perspectiva unei companii care produce componente electronice, iar această piața este extrem de mult sub alocare, deci transportul și disponibilitatea sunt critice. Inclusiv noi suntem o sursă de presiune pentru transportatori, dar și simțim presiune din partea clientului final, deci pentru noi sunt extrem de importante timpul și nevoia de a reacționa rapid la aceste schimbări care sunt, din păcate, la ordinea zilei.“

Otilia Crăciun, Senior Manager Site Supply Chain în cadrul Celestica, a confirmat spusele reprezentantei Plexus – „până la urmă, lucrăm în același domeniu“ – și a explicat că în cazul corporațiilor pregătirea pentru astfel de schimbări începe devreme, odată cu primele informații despre ele.

„Deci și noi am început imediat să vedem care sunt pârghiile prin care putem să diminuăm impactul noii legislații, astfel încât să venim în sprijinul colaboratorilor. Cu siguranță au fost câteva situații în care disponibilitatea de transport a fost redusă, dar nu semnificativ. A fost un caz în legătură cu un export, iar pentru importuri am făcut din timp demersurile necesare tocmai pentru că știam că există o disponibilitate redusă de materie primă pe piață și fiecare dintre noi ne-am gândit la pașii pe care să îi parcurgem astfel încât să prevenim aceste situații.“

Și Cristian Silaghi, Sales Manager Europe în cadrul RMS Logistic, a observat o scădere a capacității de transport în ultimele două săptămâni din iunie și în prima săptămână și jumătate din iulie, după care impactul lipsei de vehicule a fost atenuat de perioada de concedii, care a redus volumele de marfă.

„Dar în perioada dificilă de la final de iunie și început de iulie, tocmai pentru că ne așteptam să fie capacitate mai mică, le-am oferit clienților orice soluție am avut, doar pentru a-i ajuta. Și bineînțeles că au acceptat și au fost bucuroși de sprijinul nostru.“

O astfel de soluție a fost ca în loc de un van să fie folosit un camion cu doi șoferi, pentru un timp de tranzit similar, dar cu un cost considerabil mai mare.

Articole similare