Potrivit datelor furnizate de BNR, in primele trei luni ale acestui an, creditele intragrup au inregistrat valoarea neta negativa de 799 de milioane de euro, de la valoarea neta negativa de 28 de milioane de euro, cat se inregistra in primele doua luni ale anului. Ceea ce indica o finantare puternica in perioada de criza a companiilor-mama de catre filialele din Romania.
Cat priveste investitiile directe ale nerezidentilor in Romania, acestea au insumat valoarea neta negativa de 551 de milioane de euro, comparativ cu valoarea neta pozitiva de 1.235 de milioane de euro inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut. La sfarsitul lui februarie, aceste investitii au insumat 409 milioane de euro, fata de 1.404 milioane de euro, cat erau in aceeasi perioada a anului trecut.
Participatiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au insumat 248 de milioane de euro in primele trei luni ale acestui an, dupa ce la finalul lui februarie erau de 437 de milioane de euro.
Criza si neincrederea in statul roman au provocat si o diminuare puternica de 46% a soldului depozitelor pe termen lung ale nerezidentilor. Astfel, daca la finalul lui 2019 acest sold era de 749 de milioane de euro, iar la finalul lui februarie a scazut la 739 de milioane de euro, acesta avea sa ajunga brusc la doar 408 milioane de euro la sfarsitul lui martie.
De retinut este faptul ca din februarie pana la finalul lui martie datoria externa a scazut cu patru miliarde de euro, de la 110 la 106 miliarde de euro, care este cu 350 de milioane de euro mai mare decat la finalul lui 2019. Cea mai mare scadere s-a inregistrat la datoriile pe termen lung, care la sfarsitul lui martie era de 74.867 de milioane de euro, fata de 77.997 de milioane de euro in februarie, in crestere cu 1,7% fata de 2019. Datoria externa pe termen scurt a fost de 31.355 de milioane de euro la finalul lui martie, fata de 32.624 in februarie si in scadere cu 2,7% fata de 2019.
In perioada ianuarie-martie 2020, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 1.365 de milioane de euro, comparativ cu 1.120 de milioane de euro in aceeasi perioada din 2019.
In structura, balanta bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 640 de milioane de euro, cea a serviciilor a inregistrat un excedent mai mare cu 39 de milioane de euro, cea a veniturilor primare a inregistrat un excedent mai mare cu 137 de milioane de euro, iar balanta veniturilor secundare a inregistrat un excedent mai mare cu 219 milioane de euro.