FAN Courier preia pachetul majoritar al operatorului de transport si logistica SLS Cargo, dupa ce Consiliul Concurentei a autorizat tranzactia anuntata in noiembrie 2019. Autoritatea competenta a avizat tranzactia in termenii si conditiile stabilite initial de cei doi parteneri.
„Consiliul Concurentei a anuntat ca tranzactia FAN Courier-SLS Cargo respecta legislatia in vigoare inclusiv in materie de concurenta, astfel ca deja s-au facut primii pasi pe drumul integrarii. Modificarile din actionariat au fost deja operate la Registrul Comertului, intram in perioada de creionare a planurilor viitoare. Tranzactia este un parteneriat generat de obiective commune, pe care ne propunem sa le atingem folosindu-ne de resurse comune”, a declarat Adrian Mihai, managing partner FAN Courier.
SLS Cargo este o companie antreprenoriala integral romaneasca, ce activeaza in domeniul freight forwarding fondata in 2014 de omul de afaceri Mihai Stoica. „Sa inveti de la cei mai buni este cea mai importanta lectie pe care am inteles-o si pe care am decis sa o aplic ca antreprenor. De aceea, consider intrarea FAN Courier in actionariatul SLS Cargo ca fiind o infuzie de know – how si experienta antreprenoriala mai mult decat o tranzactie clasica”, a declarat Mihai Stoica, fondatorul SLS Cargo. Conform contractului dintre parti, SLS CARGO va continua sa functioneze sub brand propriu, fara a fi absorbita de FAN Courier. Fondatorul companiei isi mentine calitatea de actionar si CEO, o decizie similara fiind asumata si pentru echipa de top management a operatorului de freight forwarding. Noul board SLS Cargo urmeaza sa decida in perioada urmatoare planurile de dezvoltare pe termen mediu si lung, tinand cont de actualul context economic.