Multe aniversări, multe amintiri şi multe emoţii

Sărbătoarea celor 25 de ani de Tranzit a reprezentat o ocazie pentru a extinde felicitările şi către alte companii care au celebrat, de asemenea, peste 20 de ani de activitate.

„Veteranii” Filip SRL şi M-System – cu 35 de ani de activitate – au deschis seria recunoaşterilor contribuţiei firmelor cu tradiţie la industria transporturilor din România, fiind „scoşi la careu” la Gala aniversară Tranzit pentru a fi aplaudaţi de toţi colegii de breaslă, de furnizori şi parteneri.

Dumagas Transport sărbătoreşte anul acesta, de asemenea, 30 de ani de la prima companie înfiinţată de familia Dugăeşescu sub numele Dumagas Trade, iar BRD Leasing a împlinit, ca şi revista Tranzit, 25 de ani.

La 20 de ani de la înfiinţare au mai fost felicitate Ahead Logistics, Exclusiv Car Trading, Express Euroscan şi Euroluc.

La mulţi ani firmelor premiate şi celor care, de asemenea, au sărbătorit anul acesta ani importanţi de muncă, de creşteri, de succes şi de poveşti de neuitat!

Revista Tranzit îşi invită toţi abonaţii care au aniversat anul acesta peste 20 de ani de activitate să ne împărtăşească povestea lor. La final de an vom publica pe scurt povestea tuturor!

Articole similare