Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tibbett Logistics se desprinde din Delamode


Din ianuarie 2011, divizia de logistica din cadrul Delamode va opera independent sub numele Tibbett Logistics. Noua entitate va controla in totalitate si fostul joint-venture pe care Delamode il avea cu DHL. Acest fapt s-a realizat in doua etape: mai intai unul dintre cei trei actionari ai grupului Delamode, fost actionar la operatorul logistic britanic Tibbett&Britten, a reusit rascumpararea partilor celorlalti doi actionari (din Delamode Logistics/Tibbett Logistics), iar in a doua parte a lui 2010 au urmat negocierile cu DHL, care detinea 50% din Delamode Logistics, finalizate luna trecuta.
 


Tibbett Logistics este rezultatul unei echipe de profesionisti in logistica ce au lucrat pe rand sub nume precum Tibbett&Britten, Exel, DHL-Delamode – si acum pentru Keswick.
Keswick a ales sa iasa din parteneriatul cu ceilalti doi actionari ai Delamode. Astfel, in 2010, Delamode s-a divizat, separand activitatile de transport de cele de logistica si supply-chain. Keswick a cumparat intreaga activitate de logistica si supply-chain de la Delamode Romania, formand, la sfarsitul anului trecut, compania Delamode Logistics. Delamode Logistics era actionar in proportie de 50% in parteneriatul cu DHL.
Dupa rascumpararea actiunilor detinute de DHL, Delamode Logistics a ajuns unicul actionar al fostului joint-venture, care a decis rebranduirea firmei, la finalul anului trecut, in Tibbett Retail Services.

Preluare urmata de investitii
Intentia actualului actionar este de a dezvolta afacerea. „Cand am venit in Romania, in 2005, activitatea de logistica nu era prea dezvoltata. Acum avem peste 100.000 m2 de depozite si peste 800 de angajati care in 2010 au fost responsabili cu livrarea catre clienti a peste 1,8 milioane de paleti, pusi in circulatie de aproximativ 60.000 de camioane”, a precizat David Goldsborough.
Planurile de extindere includ si un depozit in vestul tarii, ca si achizitionarea altuia, in vestul Capitalei, alaturi de cel actual. „Ne extindem, dar pentru o afacere diferita. Avantajul pe care il avem acum in zona de vest a Capitalei este dat de cei 600 de angajati din centru si vest. Astfel, angajatii se pot transfera, punctual, in zile mai aglomerate, intre cele doua depozite, ceea ce nu s-ar putea realiza in locatii complet diferite. In plus, angajarea, intr-o alta locatie, a unui numar mare de oameni ar presupune ca intr-o zi obisnuita sa nu aiba de lucru si sa fie platiti degeaba”, a precizat Goldsborough. Ca  atare, intre cele doua depozite alaturate vor asigura aceasta flexibilitate maximum 70 de persoane.
Focusul este pe segmentul de retail, pe depozitare si transport. Tibbett Logistics are deja in portofoliul de clienti Metro, Carrefour, Praktiker si Kaufland, pentru care efectueaza diferite servicii de transport si depozitare, desi sunt si unele companii care au activitatea de depozitare in-house (sub propriul control).

Transportul intermodal, in dezvoltare continua
Compania a dezvoltat de cativa ani si servicii de transport intermodal, printre clienti numarandu-se, de asemenea, retailerii si cateva linii de shipping carora le ofera servicii directe.
„Ne-am focusat pe activitatea de logistica si pe proiectele de supply-chain, dar o crestere mare va veni anul acesta, pe partea intermodala, de la producatorii FMCG. Avem in lucru cateva proiecte cu jucatori cunoscuti din retailul romanesc, dar, de asemenea, vrem sa fortam mai mult si pe partea de furnizori“, a spus CEO Tibbett Logistics.
Pe langa activitati de distributie la nivel national si servicii vamale, compania ofera si servicii de transport intermodal containerizat, din portul Constanta in terminalul de cale ferata din Bucuresti, fiind in plan realizarea unui al doilea terminal intermodal
Pe intern, Tibbett Logistics organizeaza transport pe cale ferata catre si dinspre Constanta, Zalau, precum si Bacau. Pe langa terminalul de cale ferata din Constanta, compania opereaza in parteneriat alte trei terminale, din Arad, Bucuresti si Sofia, fiind in discutii avansate si cu un terminal din Budapesta.
„Cautam si alte puncte de extindere, fiind in prezent implicati in opt proiecte intermodale. Lucram, de asemenea, la proiectul pentru licitatia organizata de Alinso pentru operarea Euro Gate Terminal de la Ploiesti, care se pliaza foarte bine pe planurile de dezvoltare a retelei”, a precizat Goldsborough. „Investitiile intr-un terminal de cale ferata sunt foarte mari, fiind nevoie de generarea si organizarea foarte bine a unor volume mari de marfa. Insa, daca ai oamenii potriviti si stii exact cum sa operezi si cum sa oferi livrarile si serviciile conexe pentru a multumi clientul, o singura companie poate realiza toate acestea. Operarea terminalului este cea mai simpla parte din intregul lant, iar cheia este generarea volume”, crede CEO-ul Tibbett Logistics, care a mai spus ca, si daca nu vor castiga licitatia, tot vor folosi terminalul feroviar din Ploiesti.

Cresteri anuale de 20%, chiar pe timp de criza
Cu toate ca importul prin Constanta a scazut, pentru Delamode volumul de transport a crescut in 2010 cu 20% fata de anul anterior, ceea ce a impus cresterea spatiului de depozitare, in 2010, cu inca 7.500 m2. La fel, rezultatele financiare au fost in crestere. „In anii de criza am crescut semnificativ datorita clientilor de baza pe care ii avem. Tocmai datorita situatiei economice acesti clienti au fost nevoiti sa centralizeze mai multi furnizori si servicii, pentru a economisi bani”, a punctat reprezentantul Tibbett Logistics. Si, deoarece lucreaza cu retaileri de tipul Kaufland, Metro, Real si Carrefour, care vand mai ieftin, dar mai mult, volumul marfurilor generale s-a mentinut sau chiar a crescut.
Astfel, anul trecut cel mai mare progres al companiei a fost dat de transporturile domestice, si nu de  import/export, pentru ca inca exista companii importante din Europa Centrala si de Est care duc marfa prin porturile Hamburg sau Rotterdam, nefiind motivati de volumul de aici. Insa, datorita faptului ca in ultimii ani volumul de marfuri a crescut, acesti operatori sunt acum mai deschisi catre o schimbare.
„In prezent, desfasuram cateva proiecte in care aratam companiilor care merg prin Europa de vest catre Romania sau Bulgaria ca pot face o economie de peste un milion de euro pe an daca muta transportul prin Constanta si apoi merg la Bucuresti pe camioane sau tren”, a punctat Goldsborough, preconizand pentru 2011 o crestere a volumelor de marfuri venite in Constanta pe containere, ca si a volumelor de marfuri relocate de pe sosea pe tren. Din ce in ce mai multe companii privesc cu atentie propunerile venite de la Delamode Logistics si, mai ales, oportunitatile de a reduce cu 50% emisiile de CO2, dar considerentul de ordin financiar este, de asemenea, foarte important.
„Desi este dificil sa gestionezi activitatea pe calea ferata, rezultatele financiare sunt imbucuratoare. Am reusit ca in ultimii trei ani sa obtinem rezultate financiare pozitive, desi exista multe companii care lucreaza in acest sector. Ca atare, ca sa poti face un puzzle corect trebuie sa prinzi momentul potrivit si sa detii motivatia corecta, oferindu-le clientilor sansa unor beneficii importante”, a mai spus Goldsborough.

Continua investitiile in extinderea flotei
In prezent, Tibbett Logistics isi organizeaza singur distributia, atat cu subcontractori, cat si cu flota proprie. Firma detine 70 de semiremorci inscriptionate cu sigla Delamode, care vor fi revopsite „in alb”, si 110 camioane frigorifice cu doua si trei temperaturi. „Incarcam zilnic peste 250 de camioane, din care peste 220 sunt contractate 365 de zile pe an. Totusi, nu vom renunta la flota proprie si vom mai achizitiona si alte vehicule pentru a fi siguri ca detinem echipamentul potrivit nevoilor clientilor nostri, care au activitati diverse”, a precizat David Goldsborough, punctand si faptul ca, in expeditii, nu cauta comoditatea clasica data de volumele mici, ci volume mari si parteneriate pe termen lung.
Tibbett Logistics opereaza in prezent peste 100.000 m2 de depozite, atat de refrigerare si congelare, cat si de ambient, in noua locatii asezate strategic in intreaga tara, in Bucuresti, Constanta, Deva si Timisoara.
Compania are un portofoliu mare de clienti, cu contracte pe termen lung: Real, Metro cash&carry, Carrefour (pentru care efectueaza activitati de depozitare ambientala si temperatura controlata, dar si transport), Kaufland, (pentru transport multi-temperatura la nivel national) si MGB/Metro (pentru logistica intermodala). Aceasta ofera, de asemenea, servicii logistice pentru Praktiker, Procter&Gamble, Pepsi si LaDorna.                         
 

Articole similare

Ad