Tot mai multi operatori de logistica se plang de modul de abordare al producatorilor atunci cand organizeaza o licitatie. Caietele de sarcini devin adevarate drafturi de contract in care nicio prevedere nu poate fi negociata sau modificata. Dupa modelul companiilor de telefonie sau din domeniul energiei, care aproape ca detin monopol pe piata, tot mai multi producatori impun furnizorilor de logistica si transport conditii unilaterale de tipul „take it or leave it!”
Astfel, daca vorbim de furnizori din segmentul automotive, unde termenele de livrare sunt „just-in-sequence”, logisticienii trebuie sa suporte „despagubiri nelimitate” in cazul in care intarzie livrarea unui lot de piese.
Toti cei care lucreaza in automotive stiu ce inseamna ca linia de fabricatie a unui producator de masini sa fie oprita pentru ca piesele necesare nu au ajuns la timp. Totusi, impunerea prin contract a unui nivel nelimitat de despagubire, urmand ca producatorul sa-si calculeze pierderile ulterior incidentului si apoi sa le comunice furnizorului de servicii, este putin deplasata. Practic, producatorii, si ei furnizori, la randul lor, fata de alti producatori, ajung sa-si impinga intregul risc catre logisticieni, desi marja de castig a fiecaruia este total dezechilibrata.
Astfel, pentru cateva mii de euro pe un transport, firmele de logistica sau casele de expeditii trebuie sa-si asume un risc financiar care la un moment dat ar putea sa le scoata de pe piata. Cu atat mai mult cu cat nicio societate de asigurari nu este dispusa sa preia asemenea risc.
Contractele merg pana la cererea de despagubiri „unlimited” si in cazuri de forta majora, care, prin definitie, trebuie excluse de la raspundere contractuala. Adica, in cazul in care vine o zapada de 2 m sau sunt 45 oC si Politia opreste circulatia camioanelor grele, transportatorul trebuie sa plateasca despagubiri cat profitul lui pe mai multe luni pentru ca nu i-a livrat clientului la timp marfa.
Profitand de concurenta de pe piata si reducerea volumelor, producatorii nu se lasa impresionati de nedreptatea pe care le-o fac partenerilor de afaceri la incheierea unui contract si nu-i accepta decat pe acei furnizori de servicii care nu negociaza nimic, uneori nici macar pretul. Si tot anul stau sa se roage in biserica sa nu ninga, sa nu fie prea cald si sa nu aiba ghinionul de a avea vreun incident.
Si, cum unii sunt de parere ca accidentele nu li se pot intampla si lor, se gasesc companii gata sa semneze orice contract, numai de munca sa fie. Cata vreme se gasesc „transportatori-kamikaze”, piata va produce in continuare tot mai multi clienti care isi impun conditiile de pe pozitii de forta, in timp ce notiunea de contract incepe sa-si piarda caracterul comercial, de „intelegere intre doua parti”.
