Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Liberalizarea pietei este iminenta

Eurolines a sarbatorit anul trecut 30 de ani de activitate in transportul de persoane. Si, cum momentul coincide cu implinirea a 20 de ani de existenta pentru Eurolines Romania, evenimentul aniversar a avut loc la Bucuresti, la sfarsitul lui octombrie. Cu acest prilej a avut loc si adunarea generala a celor 25 de membri Eurolines, iar mesajul este clar: industria se schimba, liberalizarea pietelor aduce numeroase oportunitati, dar si o concurenta acerba, schimbul permanent de informatii cu pasagerii este vital, iar scaderea tarifelor, generata de deschiderea pietelor, trebuie contracarata prin eficientizarea rutelor si optimizarea costurilor de operare.
 

Dupa 30 de ani de activitate in transportul international de persoane, Eurolines priveste in urma cu mandrie. Notorietatea insa nu este suficienta pentru a asigura mentinerea in topul preferintelor clientilor, mai ales ca piata este acum mult mai dinamica, in continua transformare, iar implementarea unui sistem bine pus la punct de promovare si vanzare de bilete, in special pe canale on-line, este esential. In urma cu 20 de ani programul de transport si preturile erau stabilite o data pe an si totul se facea cu creionul si hartia, isi aminteste Dragos Anastasiu, presedintele grupului Eurolines Romania. „Pe liniile internationale era un semi-monopol, intrucat concurenta era destul de redusa, si nici nu se discuta pe atunci de transport combinat, national-international sau alte variante, bilete vandute pe diferite relatii, intre orase europene din afara tarii de origine a operatorului. Acum oricine poate face transport pe orice destinatie doreste, suntem preocupati de sisteme cat mai rapide de rezervari si avem
in vedere la nivelul organizatiei realizarea unei platforme informationale unice, pentru optimizarea vanzarii de bilete. Se vor putea vedea in retea biletele vandute de catre toti partenerii Eurolines si pe ce relatii.”
Piata este foarte dinamica acum si se bazeaza pe multa tehnologie. Transportul propriu-zis este acelasi, cu toate ca si aici autocarele se modernizeaza atat din punct de vedere al motorizarii si al emisiilor poluante, cat si in ceea ce priveste optiunile de echipare. Logistica vanzarilor si publicitatea sunt insa foarte avansate si reprezinta adevarata revolutie din transportul international. Cea mai mica eroare, indiferent de cine este facuta, chiar si de un sofer, poate avea consecinte serioase, pentru ca informatia circula cu viteza pe internet si totul este comunicat si speculat.

Liberalizarea pune presiune pe piata
Chiar si numai in ultimii doi-trei ani s-au produs numeroase schimbari, la acest lucru contribuind liberalizarea transportului in mai multe tari si in special in Germania. De altfel, conferinta Eurolines a avut ca idee de baza importanta mentinerii in „pole position”. Pentru ca organizatia a fost in toti acesti ani pe primul loc, „doar ca ce se intampla in Germania nu trebuie trecut cu vederea. Companiile de transport nou-intrate in piata libera vin puternic din urma si castiga clienti cu oferte de pret imbatabile. De asemenea, stau foarte bine la capitolul promovare on-line si atrag mereu atentia publicului. Mega Bus si Flix Bus (ultimul fuzionand recent cu Mainfer Bus), principalii doi operatori care au castigat cota de piata in Germania dupa liberalizare, dau dovada de mult entuziasm si au revolutionat logistica si ideea de transport cu autocarul. Ei, de fapt, sunt specialisti in IT si speculeaza la maximum oportunitatile pe care le ofera comunicarea on-line. Si nu doar au acaparat piata in Germania (atragand o parte din publicul de la tren, de la sistemul de autostop legalizat si de la alti operatori de transport), ci, mai important, au dublat-o, prin oferte foarte bune si tintind categorii noi de clienti. Iar de aici vor pleca mai departe spre Europa. Incepem sa vedem concret ce inseamna liberalizare: creste piata. Toti operatorii traditionali sunt afectati de schimbare si trebuie sa reactioneze rapid, pentru a se mentine in top. Sigur, primul efect al liberalizarii si al cresterii concurentei pe piata a fost scaderea tarifelor. Asta ne face sa fim mai creativi, sa producem mai eficient. Evolutia pretului petrolului a ajutat foarte mult in ultimul an, este adevarat. Mesajul general al conferintei este ca trebuie sa ne adaptam pietei”, a explicat Anastasiu.

Eurolines strange randurile
Membrii organizatiei Eurolines prezenti la Bucuresti au convenit asupra importantei optimizarii business-ului pe trei directii strategice: soferii ca resursa si atragerea acelora dintre ei cu un anumit nivel de pregatire profesionala si adoptarea unor standarde clare de comunicare, dar si a unor standarde minime privind flota de transport – autocare de maximum patru ani vechime si un anumit nivel de confort pentru pasageri. Toate aceste trei linii directoare ar trebui sa genereze proiecte in perioada urmatoare.
„In proportie de 80% companiile Eurolines din Europa nu detin autocare proprii, folosind subantreprenori; doar cei din est mai au inca flote. Insa in esenta vorbim de doua activitati diferite: logistica si vanzarea de bilete si transportul efectiv. O mica parte dintre membri foloseste acelasi sistem ca si noi, respectiv au o alta companie din grup care presteaza servicii de transport. Oricum, Rombus Transport asigura doar 50% din totalul curselor Eurolines Romania, restul fiind facut de catre parteneri. Si asa am si dorit, pentru a mentine independenta fiecarei companii in parte. La nivelul organizatiei Eurolines, nefiind un sistem de franciza sau o companie unica avand filiale, este dificil de impus conditii cu privire la flota de transport utilizata de membri. Cu toate acestea, exista disciplina si se merge pe o linie unitara, pentru ca toata lumea intelege ca este mai bine impreuna decat separat. De altfel, s-a discutat in cadrul conferintei importanta ca toate companiile din grup sa actioneze ca una singura si sa ofere acelasi standard de transport. Daca s-ar putea face si achizitii impreuna, atunci ar creste puterea de negociere”, a precizat Anastasiu.
Eurolines Romania a fost intotdeauna un pionier printre ceilalti membri, implementand inca de acum mai multi ani numeroase solutii pentru optimizarea activitatii si reducerea costurilor. Monitorizarea flotei prin GPS a fost adoptata in urma cu sapte ani, iar facebook-ul a fost de mult accesat ca mijloc de comunicare cu clientii.
O alta prioritate o reprezinta clarificarea unui standard privind co-branding-ul, pentru ca multi dintre membri fac parte din mari organizatii de transport (sau turism) in tara lor. Este si cazul Eurolines Romania, care detine franciza TUI TravelCenter in Romania, in aceeasi situatie ca si Eurolines-Deutsche Touring, Eurolines-Veolia etc. In esenta, se accepta co-branding-ul, insa fiecare solutie optica de asociere trebuie aprobata de comitetul executiv al Eurolines, astfel incat numele organizatiei sa fie intotdeauna vizibil cel putin 50%.
Acceptarea de membri noi nu este exclusa, insa trebuie respectate anumite criterii de baza. Si tocmai in acest sens la Bucuresti s-a discutat si despre adoptarea unui nou statut, in care obligatiile privind respectarea acestor criterii sa fie foarte stricte. Daca solicitantul vine de pe o piata noua (Grecia, Rusia, Ucraina etc.), atunci trebuie sa indeplineasca standardele de organizare, imagine etc. ale Eurolines, iar daca vine de pe o piata unde exista deja un membru, atunci trebuie sa aiba acceptul acestuia din urma. In contextul actual, in care piata vestica este atat de dinamica si de solicitanta, extinderea retelei nu este insa printre prioritati.

Deschiderea pietei si pentru Romania
Pentru ca transportatorii sa fie cu adevarat eficienti este indicata vanzarea locului in autocar de mai multe ori pe parcursul aceleiasi linii (interne sau internationale), combinand mai multe segmente de traseu. „Avantajul nostru este ca avem deja multe rute, care ne permit tot felul de combinatii. Sunt multe provocari, frumoase tocmai pentru ca permit asemenea optimizari. Si din pacate asta nu se intelege pe piata romaneasca: actualul sistem ingradeste foarte mult operatorii de transport, le genereaza pierderi, pentru ca nu isi pot eficientiza la maximum utilizarea flotei si, in acelasi timp, sunt vulnerabili in fata celor care fac transport fara restrictii, asa-zisii pirati. Desigur, nu discutam acum despre fiscali- zarea transportului de persoane si despre plata taxelor de catre cei care deocamdata functioneaza «la negru», pentru ca aici autoritatea este singura responsabila pentru crearea celor mai bune metode de a colecta taxele si impozitele. Strict din punct de vedere al reglementarilor in transporturi nu se justifica restrictionarea transportului rutier de persoane, in conditiile in care transportul feroviar si cel aerian sunt ambele liberalizate.”
Practica europeana dovedeste ca acesta este viitorul: Cehia, Slovacia, Italia, Germania sunt piete libere, iar Franta se liberalizeaza si ea de la sfarsitul acestui an. Si toti mai multi operatori romani inteleg ca si in Romania se impune liberalizarea. De altfel, multi spera ca dupa 2019 si la noi sa fie o piata libera, la fel ca la transportul de marfa.
Referitor la salariul minim din Germania, presedintele Eurolines Romania este de parere ca prevederea nu este aplicabila in contextul actual. Armonizarea salariilor nu este posibila, atata timp cat nivelul de trai este diferit intre tarile UE. Exista peste tot extremisti sau oameni care vor sa se intoarca la vechile practici, insa principiile europene sunt clare: liber acces la piata, libera circulatie si concurenta; iar parlamentarii europeni nu mai au cum sa dea inapoi.
Pentru perioada urmatoare, principalul obiectiv al Eurolines Romania este optimizarea sistemului entertainment, dar si introducerea unui serviciu de achizitie de carte la bordul autocarului, suveniruri, reviste etc. Sistemul este similar avionului, insa diferenta este ca in autocar pasagerul petrece mai mult timp decat in avion.

Articole similare

Ad