Piata auto din Romania a scazut anul trecut cu 7,4% fata de 2010 – autoturismele chiar si mai mult, cu 11% – iar reprezentantii APIA nu se arata prea optimisti nici fata de 2012, asa cum au declarat la traditionala conferinta de presa organizata de Asociatie la fiecare inceput de an
Statisticile realizate in UE27 arata ca nu sunt foarte multe tari care au inregistrat cresteri ale numarului de autovehicule noi vandute in 2011 – printre ele se numara Olanda, Finlanda, Germania sau Cehia – iar cea mai mare scadere, de 31%, a fost in Grecia.
Romania a fost pe locul al cincilea in clasamentul scaderilor, cu 5,5%, in conditiile in care piata de autovehicule comerciale a fost cu 8,5% mai mare decat in 2010 (dar aici datele pentru decembrie nu erau inca disponibile, deci este vorba de estimari).
Astfel, in 2011 au fost livrate in Romania 110.668 de autovehicule (fata de 119.576 in 2010), ceea ce il indreptateste pe Brent Valmar, vicepresedintele APIA, sa sublinieze ca s-a incheiat inca un an dificil pentru industria auto din Romania, cu scadere de 7,8% la autoturismele de import si de 17,6% la cele autohtone.
In ciuda livrarilor mai putin numeroase la intern, Dacia continua sa fie cea mai bine vanduta marca de la noi, cu 28.337 de unitati (circa 30% din piata), urmata de Volkswagen (10.043), Skoda (8.260), Renault (7.229), Ford (5.547) si Opel (4.872 de unitati).
Cele mai mari scaderi s-au inregistrat la clasele A-D, ce includ autoturisme cu pret mai mic, care insa totalizeaza circa 75% din piata.
Autoturismele diesel au reprezentat 41% din totalul vanzarilor, fata de 33% in 2010, iar cele electrice s-au vandut in doar cinci unitati. Disecand in continuare piata auto de la noi, reprezentantii APIA au considerat necesar sa atraga atentia si asupra faptului ca ponderea cumparatorilor persoane fizice in total continua sa se micsoreze.
In ceea ce priveste anul acesta, se estimeaza cifre similare celor din 2011 sau mai bune daca s-ar introduce deductibilitatea TVA in procent de 50% si s-ar relua programul Rabla.
„Sper sa atingem 100.000 de autoturisme si 17.000 de vehicule comerciale, dar e dificil mai ales din cauza situatiei economice si a conditiilor mai aspre de creditare“, concluzioneaza Ernest-Virgil Popovici, presedintele APIA.
90% din productia Dacia merge inca la export
Productia locala a scazut si ea, dar ceva mai putin, cu 4,5% (-4,1% la autoturisme si -8,5% la utilitare), ajungand la 335.232 de unitati, din care 24.989 de vehicule comerciale.
Cam la acelasi nivel se situeaza si scaderea de la exporturi – 3,1%, pana la 304.924 de unitati, din care 2,6% la autoturisme, pana la 282.191 de unitati, si 8,4% la utilitare, pana la 22.733.
Aici insa presedintele APIA a tinut sa reaminteasca faptul ca in anii de dupa 2007, cand piata auto era in declin, salvarea a venit de la pietele externe: exporturile de autovehicule ale Romaniei au crescut de 2,5 ori, astfel ca si productia locala s-a majorat cu circa 40%, in ciuda scaderii pietei interne la 30% din nivelul anului de varf 2007 – una dintre cele mai mari scaderi din Europa – astfel ca a fost posibila pastrarea locurilor de munca la Dacia, desi multe retele de distributie auto si-au inchis din filiale.
Deci, oricat ar scadea exporturile, ele reprezinta inca circa 90% din productia auto a Romaniei.
70% din masinile importate au sub zece ani
Reprezentantii APIA au tinut sa sublinieze si rolul pe care Programul Rabla (prin care s-au vandut anul trecut 39.200 de masini, adica 41% din volumul total al pietei) si sistemul, „de multe ori criticat pe nedrept“, al taxei de poluare au contribuit la reducerea numarului de masini foarte vechi importate in Romania: circa 70% dintre ele au mai putin de 10 ani, cu efecte benefice atat asupra sigurantei pe drumurile publice, cat si asupra calitatii aerului.
Nu trebuie sa neglijam totusi faptul ca piata vehiculelor second-hand de import este inca mai mare decat cea a vehiculelor noi de import: 94.484 de unitati, fata de 81.709.
Si, in acest context, Mihai Ivanescu, membru in consiliul director APIA, a tinut sa sublinieze faptul ca impactul taxei auto asupra vanzarilor de masini noi – care aduc impozite statului, permit dezvoltarea si asigura locuri stabile de munca – va fi pozitiv si nici nu va descuraja total importul de masini uzate. „Pentru masinile noi, taxa e similara cu cea veche, iar pentru cele second-hand e cu 25% mai mica.“
Deci, daca in ultimul trimestru din 2011 piata autovehiculelor rulate a crescut continuu, nu avem de ce sa credem ca de acum vor fi descurajate complet achizitiile de masini uzate.