La sfarsitul lunii trecute, Europe Net a organizat la Viena a treia editie a intalnirilor anuale ale furnizorilor de servicii pentru transport sub umbrela serviciilor de asistenta rutiera. Daca in 2010 s-a urmarit determinarea gradului de satisfactie a clientilor din domeniu fata de produsele si serviciile existente pe piata, in 2011 motto-ul a fost „Invata de la cei mai buni. Excelenta in servicii, cheia castigarii si mentinerii pe termen lung a clientilor“.
Europe Net este o asociere de 12 companii europene care ofera transportatorilor rutieri, in 39 de tari, asistenta in caz de accident sau pana, dar si alte servicii, pe baza parteneriatelor cu circa 40.000 de service-uri auto, cu furnizorii de carduri, cu producatorii si dealerii de autovehicule, piese de schimb sau anvelope s.a.
Unul dintre serviciile prezentate cu aceasta ocazie este Service 24, disponibil de doi ani si in Romania, prin UNTRR, cu un discount de 50% din abonamentul de 120 de euro pentru membrii asociatiei. Numarul firmelor de la noi care au apelat la acest serviciu nu este insa foarte mare, asa cum declara Radu Dinescu, secretar general UNTRR, deoarece „romanii nu prea cumpara pachete cu servicii incluse, ci vor sa plateasca doar atunci cand li se intampla ceva, si mai cred si ca lor nu li se poate intampla“.
Service 24 este un serviciu profesional de asistenta pentru flote de vehicule comerciale de peste 2,8 t, care pot beneficia de depanare la fata locului pentru orice marca, service de roti, tractare si recuperare, reparatii 24 h, indrumare catre reteaua de service a fabricantului, plata amenzilor, cu posibilitate de recuperare a banilor, ajutor la controale de politie (in special traducere), organizarea unui vehicul de schimb, refrigerare, managementul accidentelor 24 h, procurarea garantiilor de plata, plata pe loc, fara cash, apel de urgenta sau consultanta ADR, securitate rutiera (in colaborare cu Service24 Callcenter) s.a.
Serviciul este disponibil in 32 de state europene, partenerii sai propun preturi constante pentru asistenta rutiera pe toate drumurile din Europa, in functie de zona, zi si ora, iar beneficiarul este informat in legatura cu acestea inainte sa dea comanda. Printre clientii sai se numara politia si patrulele de pe autostrazi, producatorii de vehicule comerciale, companiile de transport, service-urile si furnizorii de carduri de carburant.
Una dintre componentele sale este Truck Assistance Plus, pentru care se achita o taxa anuala de 29 de euro/vehicul fara TVA, dupa care pentru vehiculele astfel asigurate nu se va mai plati taxa de interventie.
Pentru depanarea utilitarelor de 2,8-7,5 t, incluzand doua ore de manopera la fata locului si 40 km, fara piese de schimb si fara kilometri in plus fata de cei 40, tarifele sunt cuprinse intre 169 si 296 de euro fara TVA. Pentru asistenta tehnica rutiera acordata la fata locului vehiculelor mai mari de 7,5 t se percep tarife intre 55 si 123 de euro fara TVA, la care se adauga, ca si in cazul celor de 2,8-7,5 t, 1,40 euro/km parcurs in plus.
Pentru tractare/recuperare pe ora/vehicul, inclusiv personal, tarifele sunt diferentiate si in functie de greutatea masinii (2,8-7,5 t, respectiv 7,5-40 t) si sunt cuprinse intre 225 si 302 euro fara TVA. La acestea se adauga interventiile mai mici, cum ar fi remorcarea cu cablu sau recuperarea cu macara, care se factureaza la preturile locale.
Tariful pentru depanarea unei anvelope este cuprins intre 213 si 572 de euro si include trei ore de manopera si o raza de 40 sau 100 km. Pentru lucrari pe autostrazile din Italia se percepe o taxa suplimentara de 120 de euro, iar pentru autostrazile din Franta nu exista preturi fixe.
Costurile anvelopelor in caz de urgenta difera in functie de dimensiune si regiune si sunt cuprinse intre 245 si 999 de euro, sau chiar mai mici, daca sunt montate versiuni mai ieftine. Pe de alta parte, pentru Michelin sau in situatiile in care clientul doreste o anumita marca sunt posibile si preturi mai ridicate.
La toate aceste tarife se adauga costurile de deplasare si taxele de autostrada, de tuneluri s.a.
Plata mai rapida a amenzilor si avocati pentru atacarea lor in justitie
Serviciile de securitate la controalele politiei includ plata imediata a amenzii sau a avansului de siguranta, pentru ca soferul sa-si continue rapid drumul (cu exceptia nerespectarii timpilor de odihna, care trebuie intai recuperati), verificarea justetii amenzii si traducerea discutiilor dintre politie/procuror si sofer/ transportator. Costurile pentru plata amenzilor sunt de 5% din amenda sau un depozit de siguranta de cel putin 135 de euro, atacarea in justitie a amenzii poate ajunge la 1.000 de euro, iar in Belgia, pentru apararea in justitie si facilitarea rambursarii, e nevoie de un avans de 110 euro. Din Spania, amenda vine in 3-6 luni prin posta si clientul trebuie sa trimita documentul in trei zile catre Service 24, prin fax, pentru a avea posibilitatea de a i se rambursa 12,5% din valoarea amenzii, caz in care nu este posibila intentarea unui proces. Daca insa clientul estimeaza un rezultat pozitiv in caz de proces, este posibila organizarea apararii in cooperare cu Service 24 si biroul sau european de avocatura. Suma recuperata este platita de Service 24 in contul clientului sau, daca autoritatile ii returneaza acestuia intreaga diferenta, Service 24 emite o factura cu 50% din suma, pentru plata avocatilor – cand apararea esueaza transportatorul nu are de platit nimic.
Toate aceste servicii privesc amenzile pentru companie sau sofer. Cele mai mici pot fi platite pe loc nonstop cu ajutorul cardului Service 24 h achitat in avans, iar adaugarea sumei de plata pe card se poate face prin internet, in doua minute. Taxa este de 10 euro pe an pentru fiecare card, taxa de activare, care se plateste o singura data, este de 2 euro/card, iar taxa de completare este de 4%.