Asa cum declara reprezentantii Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, noul Cod al muncii a aparut deoarece, in urma analizei solicitarilor venite din partea reprezentantilor mediului de afaceri, s-a constatat ca principala problema era relativa rigiditate a prevederilor referitoare la flexibilitatea pietei muncii, cu repercusiuni negative asupra performantelor mediului de afaceri, lucru sesizat si de CE.
Un alt scop al noii legislatii este acela de a permite crearea de noi locuri de munca, iar reprezentantii Ministerului considera ca acesta a fost deja atins, fiind inregistrate, intr-o luna de la intrarea sa in vigoare, peste 127.000 de contracte individuale de munca.
36 de luni de contract de munca pe perioada determinata
Dar, asa cum declara autoritatile, noile prevederi sprijina si angajatii, protejand, de exemplu, ocuparea fortei de munca si pe cei exclusi de pe piata, prin cresterea duratei pentru care se pot incheia contracte de munca pe perioada determinata de la 24 la 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii pana la finalizarea unui proiect sau program. Astfel se creeaza si oportunitatea de utilizare a contractelor individuale pe durata determinata in cazul proiectelor cu finantare europeana care dureaza peste trei ani.
Conform noilor prevederi, intre aceleasi parti se pot incheia succesiv cel mult trei contracte individuale pe durata determinata. Cele incheiate in termen de trei luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata sunt considerate contracte succesive si pot avea mai mult de 12 luni fiecare.
Perioade de proba mai mari
Printre modificarile aduse Codului muncii se mai numara revizuirea reglementarilor privind aplicarea clauzei de neconcurenta, marirea perioadelor de proba, care acum sunt de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru cele de conducere, deoarece in anumite domenii acestea erau considerate insuficiente pentru a putea forma convingerea angajatorului asupra performantelor salariatului. Iar perioada in care se pot face angajari succesive de proba ale mai multor persoane pentru acelasi post este de maximum 12 luni, spre deosebire de codul vechi, care prevedea ca angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post este interzisa. De altfel, si CE a semnalat, asa cum declara reprezentantii MMFPS, ca perioadele de proba si de preaviz erau prea scurte la noi. Noul Cod al muncii instituie si dreptul angajatorului de a stabili obiective de performanta individuala si criterii de evaluare a realizarii acestora.
Delegarea angajatilor se poate prelungi
Au mai fost modificate conditiile in care se poate dispune delegarea salariatului – care poate fi prelungita cu maximum 60 de zile, cu acordul scris al salariatului – au fost revizuite cazurile de incetare de drept a contractului individual de munca pentru acoperirea unor situatii nereglementate in actuala legislatie si au fost modificate criteriile in cazul concedierilor colective, urmand sa fie avute in vedere mai ales cele legate de performanta si de indeplinirea obiectivelor si apoi, pentru departajare, cele de natura sociala.
Iar institutia agentului de munca temporara a fost revizuita in conformitate cu dispozitiile Directivei 2008/104/CE, pentru a impulsiona acest tip de activitate tinand cont de principiul egalitatii de tratament juridic care se ofera salariatilor temporari in raport cu cei angajati pe durata nedeterminata si a asigura principiul de flexi-securitate prevazut de legislatia europeana si internationala, pentru a adapta prevederile legale la modificarile survenite pe piata muncii de la noi ca urmare a efectelor recesiunii, pentru crearea cadrului legal pentru oferirea de noi locuri de munca si pentru eliminarea interdictiilor existente in materia muncii temporare, in lipsa unui motiv justificat de criteriile impuse de Directiva.
Noi amenzi pentru munca la negru
Primirea la munca a pana la cinci persoane fara incheierea unui contract individual se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare dintre ele. Amenzi contraventionale de la 500 la 1.000 de lei se aplica si pentru prestarea muncii de catre o persoana fara incheierea unui contract individual. In ceea ce priveste primirea la munca a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetatenia lor, fara incheierea unui contract individual, aceasta se sanctioneaza cu inchisoare de la unu la doi ani sau cu amenda penala, ca si primirea la munca a unei persoane care sta ilegal in Romania, cunoscand ca aceasta este o victima a traficului de persoane.