Preluand proiectul statelor care au deja un sistem de plata electronica a taxei de drum, CNADNR va implementa, de la 1 august 2010, aceasta modalitate de taxare a soferilor si, odata cu introducerea noului sistem, nu va mai fi necesara aplicarea autocolantului cupon. Sistemul a fost adoptat si de alte state europene, ca Cehia sau Slovacia, ducand fie la o reducere a taxelor, fie la o crestere si, in al doilea caz, implicit la revolta transportatorilor. Taxarea electronica presupune existenta unei unitati de bord, de tipul GO Box, insa nu pretul si taxa de montare a unui astfel de sistem, de 150-250 de euro, reprezinta o problema pentru carausi, ci numarul acestora, deoarece transportatorii trebuie sa aiba la bordul camionului cate o unitate pentru fiecare stat care a implementat sistemul electronic.
Doar Franta si Spania au unificat sistemul de urmarire a taxelor si, de la 1 ianuarie 2010, folosesc acelasi GO Box, iar Austria are in vedere interoperabilitatea sistemelor.
Potrivit proiectului de Ordonanta de Guvern privind aplicarea tarifului de utilizare si de trecere pe reteaua de drumuri din Romania, initiat de ministrul transporturilor, Radu Berceanu, incepand cu 1 august 2010 nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante. Tariful de utilizare a drumurilor va fi achitat doar prin intermediul sistemului informatic. Emiterea, monitorizarea si controlul rovinietei se vor realiza printr-un sistem ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice. Sistemul informatic necesita o investitie de 38,45 milioane de lei plus TVA, valoare suportata de CNADNR.
Achitarea prin mijloace electronice a tarifului va permite crearea unei baze de date cu vehiculele pentru care a fost platita taxa si, in egala masura, este simplificata si procedura de control prin identificarea automata si vizuala a placutelor de inmatriculare. Asadar, vor fi oprite pentru control doar vehiculele pentru care exista suspiciunea ca detinatorii nu au achitat taxa.
In cazul imposibilitatii de a dovedi plata taxei de drum, soferului respectiv ii este aplicata o amenda contraventionala, care depinde de masa maxima autorizata a vehiculului, plus o despagubire catre CNADNR pentru ca a circulat pe drumurile nationale fara a plati rovinieta. Pentru vehiculele de transport marfa de 12 t cu patru axe, cuantumul amenzii se situeaza intre 3.000 si 6.000 de lei, iar pentru cele cu trei axe, intre 2.750 si 3.000 de lei, iar cuantumul despagubirii este de 1.210, respectiv 720 de euro. Pentru vehiculele cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 7,5 si 12 t, amenda aplicata este de 1.750-2.250 de lei, iar cuantumul despagubirii, de 560 de euro. Iar pentru cele de la 3,5 la 7,5 t amenda se situeaza intre 1.250 si 1.750 de lei, la care se adauga 350 de euro despagubire. Amenda aplicata de autoritati pentru vehiculele de 3,5 t e de 750-1.250 de lei, iar despagubirea, de 96 de euro.
Reduceri in Austria pentru Euro 4, 5 si 6
In Austria, taxa de utilizare a infrastructurii vizeaza autovehiculele cu masa maxima autorizata de peste 3,5 t care se deplaseaza pe autostrazi si sosele rapide. Taxa se supune impozitarii de 20% din valoare. Incepand cu ianuarie 2010, in afara numarului de axe si de kilometri parcursi, valorile taxei pentru vehiculele de peste 3,5 t vor fi impartite in trei categorii tarifare (A, B, C), in functie de norma de poluare, conform ordonantei de ecologizare a taxei auto.
Pentru vehiculele din clasele de emisii EEV si Euro 6 – categoria A – incepand cu 1 ianuarie 2010, taxa rutiera a fost redusa cu 10%, iar pentru Euro 4 si 5 – categoria B – a scazut cu doar 4%. Insa pentru vehiculele din clasa C, de la Euro 0 la 3, considerate cele mai poluante, taxa de autostrada a crescut cu 10%.
Dar pe A9 Bosrucktunnel si Gleinalmtunnel, A10 Tauerntunnel si Katschbergtunnel, A11 Karawankentunnel, A13 Brenner si S16 Arlberg Strassentunnel va ramane valabil tariful sporit pe kilometru, iar pe autostrada A13 se aplica, de asemenea, o taxa rutiera mai mare pentru circulatia pe timp de noapte, cuantumul acesteia fiind reprezentat de dublul taxei de zi. Plata se realizeaza prin intermediul unitatii de bord GO Box. Pe aceasta se incarca o anumita suma de bani sub forma unui credit.
Austria are in plan interoperabilitatea sistemelor de colectare a taxei, bazata pe conceptul de taxare electronica EETS (Electronic European Toll System), conform Directivei 2004/52/CE. In acest mod, transportatorii vor avea posibilitatea sa achite taxa de utilizare a infrastructurii printr-o singura unitate de bord, de tipul GO Box, in toate statele europene.
Belgia introduce taxa pe kilometru
Ca urmare a Directivei 93/89 a UE, camioanele belgiene si straine cu o masa totala mai mare sau cel putin egala cu 12 t trebuie sa plateasca o taxa pentru utilizarea autostrazilor si a drumurilor asimilate „E“. In cazul vehiculelor inmatriculate in strainatate, soferii au obligatia sa plateasca pentru utilizarea autostrazilor si drumurilor asimilate, in timp ce transportatorii belgieni platesc pentru intreaga retea rutiera nationala. Pretul taxei este fixat in functie de parametrii de mediu.
Belgia si-a aratat intentia de a introduce, incepand cu 2012, o taxa de drum pe kilometru, pentru vehiculele grele. Prin aceasta masura, autoritatile belgiene se asteapta la o reducere a nivelului de CO2 cu 15%, iar pana in 2020, la o diminuare semnificativa a traficului.
Si in Elvetia, calculul taxei de drum este realizat in functie de principiul „cine polueaza plateste“, taxa fiind perceputa pentru utilizarea intregii retele rutiere si pentru toate vehiculele cu o masa maxima admisa mai mare de 3,5 t. Belgia, Olanda si Luxemburg au aceeasi taxa de drum, respectiv vinieta, iar perioada de timp pentru care poate fi achizitionata variaza de la o zi la un an.
De cand autoritatile belgiene au in vedere norma de poluare la calculul valorii rovinietei, aproximativ 4.000 de companii au depus reclamatii cu privire la cresterea LSVA – taxa de drum perceputa vehiculelor grele. Evolutia modului de calcul al taxei va depinde de modalitatea de solutionare a reclamatiilor.
Cehia a extins taxa de autostrada si la 3,5 t
De la 1 ianuarie 2010, printr-un regulament al guvernului pentru modificarea Decretului 484/2006 privind valoarea taxei de drum, in Cehia sistemul electronic de plata a taxelor rutiere va fi extins catre toate vehiculele cu masa maxima autorizata de peste 3,5 t care circula pe autostrazi, drumuri expres si de prima categorie. Pana in prezent se aplica doar celor de peste 12 t. Noua taxa va fi calculata in functie de norma de poluare a vehiculului, numarul de axe si ziua din saptamana cand este utilizata infrastructura.
Pentru prima luna a lui 2010, valorile in vigoare sunt aceleasi din anul precedent. De exemplu, valoarea taxei pentru un vehicul cu norma de poluare Euro 2, cu patru sau mai multe axe, era de 5,40 coroane cehesti/km (aproximativ 0,20 euro), cea pentru drumurile de prima categorie, de 2,60 coroane/km, iar pentru Euro 5, pentru acelasi numar de axe, taxa era de 4,20 coroane/km pentru autostrazi si 2,0 pentru drumurile de prima categorie. Noile valori ale taxei, aplicabile din februarie, sunt inca provizorii, dar in unele cazuri sunt preconizate scaderi pentru toate categoriile de drumuri si norme de poluare, exceptie facand zilele de vineri, in intervalul orar 15:00-21:00, cand sunt propuse cresteri de la 0,27 la 2,10 coroane/km.
Noul sistem de taxare va costa Cehia 110 milioane de euro. Taxa de drum din aceasta tara va fi calculata cu ajutorul unor dispozitive de tip GO Box care se monteaza la bordul masinii. Ele sunt disponibile in mai mult de 250 de puncte de distributie, statii de carburant, puncte de informare de pe autostrada. Pretul dispozitivului, care nu poate fi transferat de la un vehicul la altul, este de 1.550 de coroane cehesti (aproximativ 60 de euro), iar pentru incarcarea lui (procedura similara unei incarcari electronice a unui telefon mobil) sunt necesare alte 500 de coroane. Plata taxei se poate face inainte sau ulterior folosirii drumului.
Polonia vrea sa introduca taxa din 2011
In Polonia nu exista modificari ale nivelului taxelor de utilizare a sistemului de autostrazi, insa pentru 2011 este planificat sa se alinieze statelor care utilizeaza deja un sistem electronic de colectare a taxei de drum. Acesta va deveni operational la jumatatea anului viitor, insa autoritatile poloneze nu au facut publice mai multe detalii cu privire la noile valori ale taxei. Polonia dispune de 820 km de autostrazi aflati in administratia statului si alti 300 km concesionati, pentru care se plateste taxa, dar de care beneficiaza concesionarul, nu Statul. Anual, Polonia este tranzitata de 300.000 de camioane care platesc vinieta, ce va disparea odata cu introducerea sistemului electronic. Conform estimarilor reprezentantului autoritatilor poloneze, in urmatorii doi ani vor fi construiti alti 200 km de autostrada.