Ajuns la o flota de peste 100 de camioane, Semiramis a decis sa diversifice gamele, achizitia celor 27 de vehicule Mercedes-Benz Actros noi fiind un pas necesar, impus de regulile stricte de lucru din Comunitate. Scopul investitiei a fost innoirea flotei actuale, fara extinderea acesteia, lipsa acuta de soferi dispusi sa stea perioade lungi departe de casa fiind una dintre cauze, dar si faptul ca Semiramis considera prioritara construirea, in viitorul apropiat, a unui nou sediu in locatia din Pitesti, care va include o cladire noua, o hala de vopsitorie si una de service, cu capacitate de lucru pentru 14 ansambluri.
Achizitia noilor autotractoare Mercedes-Benz, echipate cu dube frigorifice Krone noi, s-a facut in mai multe transe, fiind date in sistem buy-back alte 26 de vehicule Volvo si MAN, fabricate intre 2006 si 2011. „Intentionam sa mai schimbam inca 20 de masini“, a subliniat Ovidiu Cristescu, managing director al companiei pitestene, precizand ca achizitia s-a facut in leasing pe cinci ani, transa a treia de masini fiind finantata de Mercedes-Benz Financial Services. „Investitia ar trebui sa fie amortizata la finalul contractului de finantare, mai ales ca in primii ani masinile nu solicita mari cheltuieli de intretinere, cu conditia ca si soferii sa le ingrijeasca. In prezent sunt achitate toate masinile achizitionate pana in 2011, urmand ca la anul sa se mai incheie leasingul pentru alte cateva vehicule.“
Inainte de achizitie, Semiramis a testat, timp de o luna, un camion demo Actros. „Am apreciat in mod special sistemul FleetBoard, dar si consumul bun obtinut“, a precizat Ovidiu Cristescu, punctand faptul ca ulterior, prin observarea celor 14 camioane, s-a adeverit faptul ca aceasta gama de vehicule realizeaza un consum mediu scazut.
Livrarea a fost insotita de Driver Training oferit de Mercedes-Benz Romania, astfel incat soferii sa poata obtine rezultate optime, prin imbunata- tirea stilului de condus. In schimb, compania nu a optat pentru pachete de service, deoarece masinile, efectuand transport intracomunitar, ajung in Romania mai rar.
Noile camioane au o configuratie clasica pentru transportul pe distante lungi: motor de 13 l/450 CP, doua rezervoare, cabina StreamSpace. De asemenea, compania a dotat camioanele cu sisteme auxiliare precum Predictive Powertrain Control, care foloseste harti digitale si GPS in combinatie cu Mercedes PowerShift 3, pentru optimizarea consumului, si sistemul de telema- tica FleetBoard. „Innoirea rapida o facem si pentru ca exista pe piata o lipsa mare de soferi, iar putinii disponibili sunt pretentiosi, cerand sa lucreze pe camioane noi“, a punctat Ovidiu Cristescu.
Refugiatii aduc pierderi in lant carausilor
In prezent, in special pentru cele 55 de vehicule frigorifice, varianta optima de utilizare este in cadrul Comunitatii Europene. „Exista un volum sa- tisfacator de lucru, la preturi convenabile. Insa investitia este mai mare, iar soferii trebuie sa fie mai ordonati, mai bine organizati, …