Autoritatile germane nu au inceput inca serios controalele pentru respectarea MiLoG si, desi in Romania sunt cateva firme carora li s-a solicitat deja sa prezinte documentele, din discutiile pe care le-am avut cu transportatorii reiese ca acestia asteapta mai multe clarificari pe marginea legii salariului minim, a datelor pe care trebuie ei sa le pregateasca in vederea controlului si mai ales a formatului lor. In acest context, am incercat sa aflam de la furnizorii de software din Romania in ce masura aplicatiile oferite de ei au fost actualizate pentru a oferi informatiile necesare calcularii sumei cuvenite fiecarui sofer pentru activitatea desfasurata in Germania, dar mai ales daca fisierele astfel obtinute sunt acceptate de autoritatile de acolo.
Cele mai multe camioane care circula in prezent, si cu siguranta cele care ajung in Germania, sunt dotate cu tahografe digitale, iar acestea, reamintim, au patru statusuri: condus, disponibil, lucru (alte activitati, in afara de condus) si odihna. Conform MiLoG, in afara de odihna, celelalte trei trebuie platite cu salariul minim de 8,5 euro/ora, si de aceea, pe baza datelor din tahograful digital, este nevoie de un raport care sa le puna in evidenta.
Pentru a respecta noua legislatie germana referitoare la salariul minim pentru soferi, angajatorul trebuie sa completeze un formular ce contine date despre firma, inceputul si durata probabila a activitatilor, datele personale ale soferilor care vor opera pe teritoriul Germaniei si faptul ca se obliga sa plateasca soferii cu 8,5 euro/ora brut. Formularul se completeaza pe o perioada de maximum sase luni si se trimite unui birou de evidenta din Köln, asa cum explica Viorel Gherdan, directorul general Tachonan.
Totodata, angajatorul trebuie sa faca dovada perioadei in care soferul s-a aflat pe teritoriul Germaniei. Determinarea zilelor de plata se face pe baza timpului de conducere si de lucru inregistrat la intrarea si la iesirea in/din aceasta tara, perioada obtinuta din evaluarea activitatii soferului inregistrate de tahograful digital. Un astfel de raport de activitate zilnica agreat de autoritatile germane se poate obtine folosind aplicatii speciale online, printre care si TIS-Web, dezvoltata de VDO, in care datele din tahografele digitale si de pe cardurile soferilor sunt descarcate, arhivate si evaluate si la solicitare se pot retrage o serie de rapoarte despre vehicule, soferi si activitatile acestora pe diferite perioade selectabile. Fieca- rui client (firma de transport) i se creeaza un cont in aplicatia TIS-Web, pe care acesta il poate accesa prin user si parola.
Datele pot ajunge in contul firmei din TIS-Web prin descarcare manuala (cu echipament de descarcare specializat in descarcarea datelor tahograf si card sofer, care apoi este conectat la un computer, se acceseaza contul si datele sunt transferate in aplicatie), prin descarcare automata in contul propriu (fara nici o interventie manuala, prin WLAN sau GPRS/GSM) sau prin importul datelor …